4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljViticultura şi vinurile Olteniei la Universitatea Craiova

Viticultura şi vinurile Olteniei la Universitatea Craiova

Universitatea din Craiova prin Facultatea de Horticultură şi în parteneriat cu SRH-Filiala Oltenia, Asociaţia Degustătorilor Autorizaţi din România organizează, mâine, de la ora 11. 00, în Aula „Mihai I al României” workshopul „Viticultura şi vinurile Olteniei”.
Cu această ocazie se vor reuni specialişti din domeniul viticulturii şi oenologiei, practicieni, specialişti în fonduri europene, cadre didactice, dar şi pasionaţi de vinuri deopotrivă, care vor să analizeze în ce măsură viticultura şi vinurile Olteniei pot să devină o marcă prin care regiunea noastră să îşi afirme identitatea în acest domeniu.
Specialiştii vor aborda teme referitoare la spaţii viticole gorjene, programele de reconversie/restructurare a plantaţiilor viticole din Oltenia, tradiţia de la Vânju Mare, vinuri şi asocieri culinare, dar şi la promovarea oenoturismului din Oltenia prin proiectele finanţate cu fonduri europene.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS