0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Acasă Local Dolj Două contracte cu fonduri europene, semnate la Craiova

Două contracte cu fonduri europene, semnate la Craiova

0
Două contracte cu fonduri europene, semnate la Craiova
Două contracte cu fonduri europene au fost semnate, vineri, la Primăria Craiova

La Primăria Craiova au fost semnate, vineri, două contracte cu fonduri europene, în valoare totală de 13 milioane de lei. Primul, în valoare de 7.983.243,53 lei, din care 7.190.134,63 lei finanţarea nerambursabilă, se referă la Fântâna Popova şi la patru străzi învecinate.

Proiectul prevede reabilitarea şi modernizarea străzilor Fântâna Popova, Mirăslău, Prutului şi Nedeea, plus reabilitarea fântânii construită în anii 1600. Pentru străzile menţionate se vor executa şi lucrări de alimentarea cu apa potabilă, respectiv înlocuirea conductelor de alimentare cu apă şi branşarea tuturor consumatorilor, plus realizarea de canalizare pluvială.

În ceea ce priveşte Fântâna Popova, aici vor fi reabilitate împrejmuirile, se va amenaja un spaţiu cu băncuţe, va fi reabilitat bazinul de apă, va fi refăcut pavimentului deteriorat din jurul fântânii. Totodată, va fi înlocuită parţial instalaţia de la fântâna de perete, care va fi alimentată în continuare de la reţeaua stradală.

Va fi extinsă Grădiniţa „Curcubeul Copilăriei”

Cel de-al doilea proiect european semnat vineri se referă la Grădiniţa cu program prelungit „Curcubeul Copilăriei” din Craiova. Contractul, în valoare de 5.087.264,16 lei, din care finanţare nerambursabilă de 4.985.518,88 lei, vizează extinderea, reabilitarea şi dotarea corpului de clădire aparţinând grădiniţei.

Lucrările de intervenţie prevăzute în proiect sunt cele de reabilitare termică a clădirii, a sistemului de încălzire şi furnizare a apei calde de consum sau de instalare a unor sisteme alternative de producere a energiei electrice şi/sau termice. Totodată, clădirea va fi dotată cu lift de acces persoane. La exterior, va fi amenajat un loc de joacă şi vor fi refăcute aleile şi trotuarele.

De această investiţie vor beneficia, în principal, cei aproximativ 240 de preşcolari cu vârste cuprinse între 3 şi 6 ani care frecventează cursurile grădiniţei. Plus 18 cadre didactice angajate şi 13 persoane reprezentând personalul auxiliar şi nedidactic al grădiniţei.