Reprezentanţii Primăriei Craiova şi ai Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş“ au inaugurat, astăzi, lucrările de modernizare a etajului cinci al unităţii sanitare.
Cele 14 saloane de aici, destinate copiilor, au fost renovate complet, cu bani de la bugetul local. Este vorba, în total, de o investiţie de 893.075 de lei.
Potrivit autorităţilor locale, la etajul cinci al Spitalului de Boli Infecţioase au fost efectuate lucrări de igienizare, de instalare a unui sistem de climatizare, de aplicare de pardoseală din PVC specială pentru unităţi medicale. Totodată, a fost schimbat mobilierul, s-au achiziționat frigidere și televizoare noi, totul „pentru a face șederea micuților pacienți cât mai plăcută“.
Investiţia a presupus şi achiziţionarea unui ecograf performant, în valoare de aproximativ 150.000 de lei, dar şi a unei ambulanţe în valoare de circa 279.000 de lei.
„Am inaugurat astăzi un etaj complet renovat la Spitalul «Victor Babeș», etaj dedicat celor mici. Lucrăm acum la partea de documentație pentru o clădire nouă de imagistică medicală pentru acest spital, în care să se regăsească un RMN, un computer tomograf, aparate de ecografie și radiologie. Mai avem şi un contract de finanțare din fonduri europene semnat pentru creșterea eficienței energetice a clădirilor publice, contrat aflat la stadiul de achizitie a serviciilor proiectare. Astfel, clădirea principală a acestui spital și o clădire aflată în apropiere vor fi refăcute și anvelopate termic la exterior, cu bani din fonduri europene“, a afirmat primarul Craiovei, Mihail Genoiu.