0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljColegiul Tehnic de Industrie Alimentară „rupe“ 1,5 milioane de euro din bugetul local

Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară „rupe“ 1,5 milioane de euro din bugetul local

Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară din Craiova va fi reabilitat printr-un proiect cu fonduri europene. O veste bună, la prima vedere. Numai că mai mult de jumătate din bani vor fi suportaţi de la bugetul local.

Pe principiul „puneţi voi banii acum că poate îi recuperaţi de la noi mai târziu“, Primăria Craiova s-a văzut nevoită să crească partea sa de contribuţie de la 233.455 de lei la 7.458.383 de lei. Adică un plus de 1,5 milioane de euro. Solicitarea a venit de la ADR Oltenia, iar primăria a trebuit să-i dea curs pentru a nu pierde proiectul. A cerut apoi sprijin la Ministerul Dezvoltării, dar fără rezultat.

Primăria Craiova s-a trezit în situaţia de a modifica hotărârea de Consiliu Local (CL) aprobată în luna mai privind proiectul „Creşterea calităţii infrastructurii educaţionale la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară“. Proiectul, implementat cu fonduri europene, se afla atunci în etapa de contractare, iar în şedinţa ordinară din 30 mai 2019 s-a votat valoarea totală a lui – 12.145.152,62 lei. Din aceşti bani, contribuția Craiovei era în sumă de 233.454,74 lei (2% din valoarea cheltuielilor eligibile). Ce s-a schimbat între timp? Suma cu care trebuie să contribuie municipalitatea la acest proiect.

Cum s-a ajuns în această situaţie

Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Vest Oltenia a solicitat primăriei majorarea contribuţiei proprii până la valoarea de 7.458.382,78 lei. De ce? Pentru că „în acest moment nu se poate emite o decizie de supracontractare pentru proiectele care se încadrează parţial în alocare“.

Cu alte cuvinte, sumele nerambursabile care pot fi atrase pentru acest proiect nu acoperă decât o parte mică din valoarea sa. Aşa că, pentru a nu pierde şi restul de bani, autorităţile trebuie să scoată din bugetul local 1,5 milioane de euro. Hotărârea de CL va fi modificată într-o şedinţă extraordinară care va avea loc miercuri, 7 august.

În raportul din spatele proiectului de hotărâre, executivul spune că a încercat să obţină aceşti bani de la Ministerul Dezvoltării Regionale. Din suma alocată la Priorități de Investiţii şi necheltuită.

Ministerul a dat-o însă cotită. A explicat că „o realocare de fonduri necesită analize, o modificare a Programului Operaţional și, implicit, o hotărâre a Comitetului de Monitorizare“. Apoi, a transmis primăriei un mesaj de genul „puneţi voi banii acum că poate îi recuperaţi de la noi mai târziu“. Numai că în termeni tehnici şi cu extrase din legislaţia în vigoare.

Ce lucrări se vor executa la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară

Cum se va schimba Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară din Craiova după implementarea acestui proiect? În primul rând, va fi reabilitată clădirea şcolii. Lucrările ar consta în anvelopare, înlocuirea învelitorii de peste accesul în subsol, înlocuirea tâmplăriei de lemn existentă la ferestre şi uşi, parchetarea sălilor de clasă de la etajul 2 şi refacerea finisajelor interioare. În plus, şcoala va fi dotată cu mobilier şi aparatură specifică. Vor mai fi amenajate aleile pietonale şi vor fi montate 80 de panouri fotovoltaice.

Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară - clădire neterminată
În loc de moară, la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară va fi construit un atelier pentru practica elevilor

În al doilea rând, proiectul mai prevede şi demolarea unei construcţii începute în 2004 şi neterminată. În locul ei se va ridica un atelier pentru practica elevilor. Este vorba de clădirea în regim de înălţime P+1 parţial. Aici ar fi trebuit să funcţioneze o moară, dar lucrările au fost sistate în 2006 din lipsă de fonduri. Ea a rămas la stadiul de construcţie netencuită pe interior şi exterior, fără planşeu, uşi sau ferestre.

Clădirea nouă va avea un regim de înălțime P+2E, cu o suprafață utilă 386,28 mp. „De noua infrastructură școlară vor beneficia 1.083 de elevi“, se arată în raportul ataşat proiectului de hotărâre. Tot de aici aflăm că, potrivit graficului de activități din cererea de finanţare a proiectului, „derularea contractelor de lucrări se propune a se desfăşura în perioada decembrie 2020 – iunie 2022“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS