6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljRazie la chioşcurile din apropierea şcolilor

Razie la chioşcurile din apropierea şcolilor

Poliţişti din cadrul IPJ Dolj – Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu polițiști din cadrul Poliției Municipiului Craiova, au organizat ieri o acţiune pentru prevenirea și combaterea activităților comerciale ilicite, în incinta și zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar din județul nostru.

Potrivit ISJ Dolj, oamenii legii au verificat 42 de agenți economici, pentru neregulile constatate fiind aplicate 20 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 126.000 lei.

Ca măsuri complementare, poliţiştii au confiscat mărfuri, dar şi sume de bani.

În urma controlului efectuat în Craiova, s-a constatat că un agent economic deţinea în vederea comercializării mai multe produse alimentare, a căror proveniență nu a putut fi dovedită în condițiile legii.

Agentul economic a fost sancţionat contravenţional conform Legii 12/1990 rep., dispunându-se totodată confiscarea produselor alimentare, în valoare de 525 lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS