4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCraiova: Lansări de volume la "Aman"

Craiova: Lansări de volume la „Aman”

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește, sâmbătă, lansarea următoarelor volume:

  • „Noapte cu vampir și steag”, autor Mircea Liviu Goga,
  • „Avatarii faraonului Tla”,
  • „Atacați legiunea”, autor Aurel Cărășel,
  • numărul 5 al revistei „Colecția Science Fiction”.

Toate aceste volume au apărut sub egida Editurii Pavcon București. Evenimentul va avea loc în sala „Acad. Dinu C. Giurescu, începând cu ora 12.00. După lansarea volumelor, invitații vor viziona filmul de scurt metraj „Recviem”, având ca autori pe Dan și Marian Mirescu.
Mircea Liviu Goga este redactor la Radio Oltenia Craiova. A publicat literatură SF în antologii de profil înainte de 1989, precum și în reviste universitare din Iași și Cluj. A debutat în poezie cu volumul colectiv „Zboruri lirice”, de atunci apărându-i alte patru volume.
Aurel Cărășel a condus cenaclurile „Henri Condă” și Asociația Creatorilor de SF, ambele din Craiova și „Atlantis- Club” din Cernavodă. A scris numeroase povestiri și câteva romane de referință în SF-ul contemporan. Remacabil este ciclul de nu mai putin de 10 romane fantasy, cuprinzând întâmplări de pe „Muntele Golia”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS