0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Acasă Local Dolj VIDEO / De mâine începe montarea noului gazon de pe „Oblemenco“

VIDEO / De mâine începe montarea noului gazon de pe „Oblemenco“

0
VIDEO / De mâine începe montarea noului gazon de pe „Oblemenco“

Montarea noului gazon de pe „Oblemenco“ ar începe de mâine. Informaţia a fost furnizată în urmă cu puţin timp de primarul Craiovei, Mihail Genoiu.

https://www.facebook.com/GenoiuMihail/videos/546006946174226/

Acesta a făcut azi-dimineaţă o vizită la stadionul „Ion Oblemenco“, unde se pregăteşte terenul pentru montarea noului gazon. În filmuleţul postat pe pagina oficială de Facebook a edilului se poate vedea cum angajaţii stadionului nivelează terenul, un fel de strat suport pentru gazonul ranforsat care va veni.

Cum meciul dintre Universitatea Craiova şi Dinamo este programat peste exact o săptămână, pe data de 4 noiembrie, suporterii alb-albaştrilor l-au asediat cu întrebări pe Mihail Genoiu. Marea dilemă era legată, evident, de locul de disputare a meciului cu Dinamo.

„Se va juca meciul cu «câinii» pe «Oblemenco»?!“, a întrebat un suporter.

Răspunsul primarului Craiovei a fost unul ferm: „Da! Marţi (mâine) începe montarea noului gazon. Durează maxim 3 zile şi se poate juca încă de a doua zi după ce va fi montat“.

Montarea noului gazon de pe „Oblemenco“ ar fi gata până vineri

Aşadar, stadionul „Ion Oblemenco“ ar avea un nou gazon până cel târziu vineri, 1 noiembrie. Iar lunea viitoare ar putea găzdui derby-ul Craiova – Dinamo.

Reamintim că acţiunea de decopertare a gazonului iniţial a demarat în data de 18 octombrie. Noul gazon care se va monta nu va mai fi tot unul natural, ci ranforsat (hibrid). El ar proveni din Grecia şi ar costa circa 600.000 de euro.

Jumătate din această sumă va fi suportată de Primăria Craiova, în baza unei convenţii încheiate cu finanţatorul stadionului – Compania Naţională de Investiţii şi constructorul – CON-A Sibiu.