0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCând vor funcţiona parcometrele din Craiova?

Când vor funcţiona parcometrele din Craiova?

Parcometrele instalate în Craiova în urmă cu aproape o lună, pentru a facilita plata taxei de parcare, nu sunt nici acum funcționale.

În Craiova au fost montate, încă de luna trecută, 14 parcometre pentru plata parcării în zona centrală a oraşului. Aparatele au fost amplasate pe străzile unde a fost instituită parcarea cu plata prin SMS, tocmai pentru a le oferi şoferilor şi alte modalităţi de plată a taxei. Numai că ele nu vor fi şi funcţionale. Nu mai devreme de 1 ianuarie 2020.

Asta cu toate că, în momentul instalării lor, primăria anunţa că parcometrele vor fi puse în funcţiune în „cel mai scurt timp posibil“. „Parcometrele pentru parcările cu plată au fost montate astăzi (13 noiembrie – n.r.). În cel mai scurt timp posibil, ele vor fi și funcționale. Astfel, se va putea plăti parcarea cu numerar sau card direct la locația parcării“, scria pe pagina sa de Facebook chiar primarul Mihail Genoiu. 

Între timp, autorităţile locale şi-au dat seama că parcometrele nu pot fi puse în funcţiune anul acesta. De ce? Pentru că plata taxei de parcare prin intermediul parcometrelor este prevăzută explicit doar în hotărârea privind stabilirea şi aprobarea impozitelor şi taxelor locale, pentru anul 2020. Aceasta a fost votată în şedinţa Consiliului Local din data de 28 noiembrie, dar ea produce efecte abia de la 1 ianuarie 2020.

Parcometrele pentru plata parcării în Craiova, montate în luna noiembrie, vor deveni funcţionale din ianuarie
Parcometrele pentru plata parcării în Craiova, montate în luna noiembrie, vor deveni funcţionale din ianuarie

În consecinţă, nici parcometrele nu pot percepe taxa de parcare, care a fost stabilită la 2 lei pe oră.

„Noi eram pregătiţi să dăm drumul la parcometre, le-am şi inscripţionat, dar ele pot deveni funcţionale abia după ce intră în vigoare taxele şi impozitele locale pentru anul 2020, adică de la 1 ianuarie“, au explicat, pentru GdS, reprezentanţii municipalităţii. 

Parcometrele din Craiova, vizitate zilnic de șoferi

Cele 14 parcometre au fost sesizate repede de şoferi, însă în zadar. Joi, şoferul unei maşini cu număr de Gorj, care parcase pe strada Unirii, încerca să plătească taxa de parcare. „Ăstea nu funcţionează“, a întrebat acesta, făcând referire la parcometrul din faţa restaurantului Periniţa.

„Păi şi eu cum plătesc, pentru că am cartelă şi nu am credit?!“, s-a întrebat acesta. În lipsa unei alte posibilităţi de plată în afară de SMS, gorjeanul a plecat în căutarea unui alt loc de parcare. 

Pe strada Sfântul Dumitru, în apropiere de catedrală, alt şofer încerca să plătească parcarea. De data asta era vorba de un autocar din Republica Moldova.

„Am adus nişte elevi din Moldova la un concurs şi vreau să plătesc parcarea, de la ora 14.00 până la ora 18.00. Unde pot plăti?“, ne-a întrebat acesta. „Am telefon în rooming, nu pot plăti cu el. Există altă posibilitate?“, a mai întrebat şoferul, după ce a aflat singura posibilitate de a plăti, prin SMS.

Autocarul cu numere de Moldova pentru care șoferul nu a putut plăti taxa de parcare prin SMS
Autocarul cu numere de Moldova pentru care șoferul nu a putut plăti taxa de parcare prin SMS

Am încercat să-l ajutăm, dar aplicaţia prin care se plăteşte taxa de parcare prin SMS în Craiova nu a recunoscut numărul de înmatriculare al autocarului (număr de Republica Moldova). 

Unde sunt amplasate

Reamintim faptul că, pe lângă parcările cu plată amenajate încă din septembrie 2017 pe străzile A.I. Cuza, Romul şi C.S. Nicolaescu Plopşor, din data de 22 iunie 2019 toată zona centrală a Craiovei s-a transformat într-o imensă parcare cu plată.

Pe străzi precum Eugeniu Carada, Mihail Kogălniceanu, Mitropolit Firmilian, Unirii, Sfântu Dumitru, Mihai Viteazul, Matei Basarab, Ion Maiorescu, Ştirbei Vodă sau A.I. Cuza (anumite tronsoane) a fost instituită parcarea cu plata prin SMS, iar din 13 noiembrie aici au apărut şi parcometre.

Parcometrele pentru plata parcării în Craiova, montate în luna noiembrie, vor deveni funcţionale din ianuarie
Parcometrele pentru plata parcării în Craiova, montate în luna noiembrie, vor deveni funcţionale din ianuarie

Cele 14 parcometre au fost montate pe străzile A.I. Cuza (la Judecătorie, la Teatrul Naţional, în colţul Prefecturii), Mihai Viteazul, Ion Maiorescu, Matei Basarab, Știrbei Vodă, Unirii, Mitropolit Firmilian (intersecţia cu Mihail Kogălniceanu) şi C.S. Nicolaescu Plopşor. 

Cine a furnizat parcometrele

Licitaţia pentru achiziţionarea a 14 parcometre cu alimentare solară pentru Craiova a demarat în luna iunie şi a fost adjudecată la sfârşitul lunii septembrie.

Câştigătoare a fost desemnată firma Fast Park Co. SRL, din Cluj Napoca. Ea a venit cu cea mai bună ofertă: 323.607 lei (faţă de 466.551 de lei, valoarea estimată a contractului).

Oferta a inclus şi servicii de mentenanţă şi suport tehnic. 

Parcometrele pentru plata parcării în Craiova, montate în luna noiembrie, vor deveni funcţionale din ianuarie
Parcometrele pentru plata parcării în Craiova, montate în luna noiembrie, vor deveni funcţionale din ianuarie

Parcometrele montate la Craiova de Fast Park Co. SRL sunt similare cu cele instalate în acest an la Cluj-Napoca şi folosesc soluţia Flowbird.

Aparatele au afişaj, tastatură, fantă pentru plata cu monede, fantă pentru plata cu card bancar, modem GSM, sistem de închidere securizat şi rolă de hârtie.

Ele dispun și un buton pentru restituirea monedelor introduse sau anularea plăţii. Aparatul acceptă numai monede de 50 de bani şi nu dă rest. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS