4 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPoker politic cu funcţii la Primăria Craiova

Poker politic cu funcţii la Primăria Craiova

-

Poker politic cu funcţii la Primăria Craiova. Valul schimbărilor politice de la nivel central aduce la Craiova o serie de personaje apropiate fostului ministru Olguţa Vasilescu. Printre acestea, fosta şefă a ANOFM, care şi-a făcut loc în organigrama primăriei în mod misterios, dar şi un fost secretar de stat anchetat de DNA pentru şantaj, care a ajuns director la RAADPFL.

Noi personaje din anturajul Liei Olguţa Vasilescu îşi găsesc loc în organigrama Primăriei Craiova de când PSD a pierdut puterea la nivel central. Majoritatea PSD din Consiliul Local (CL) Craiova a aprobat în şedinţa de joi o reorganizare a Direcţiei de Asistenţă Socială din cadrul primăriei, ocazie cu care a numit şi un nou şef.

Concret, o parte din personalul Serviciului Public Management Spitale, Cabinete Medicale şi Creşe a fost transferat către noua structură, care a fost rebotezată Direcţia „Generală“ de Asistenţă Socială. Cum nou-înfiinţatul post de director „general“ este vacant, el va fi ocupat interimar de Daniela Barbu, „şef serviciu“ în cadrul „aparatului de specialitate“ al primarului.

Poker cu funcţii la Primăria Craiova. Cine este Daniela Barbu

În referatul de specialitate ataşat proiectului de hotărâre nu se spune însă la ce serviciu era şefă Daniela Barbu. Mai mult, nu se ştie în ce condiţii Daniela Barbu a ajuns „şef serviciu“ în Primăria Craiova. Potrivit raportului de specialitate, Daniela Barbu a deţinut în perioada 2017-2018 funcţia de consilier la cabinetul ministrului şi secretar de stat la Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale.

Practic, Barbu a fost consilierul Olguţei Vasilescu în perioada în care aceasta a ocupat funcţia de ministru. Începând cu iulie 2018, Daniela Barbu a fost numită preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Un an mai târziu, în noiembrie 2019, ea a fost revocată din funcţie de premierul Ludovic Orban. Acum aflăm că, în mai puţin de o lună de la revocare, Daniela Barbu devenise „şef de serviciu“ în Primăria Craiova, iar acum director interimar de direcţie în cadrul aceleiaşi instituţii.

„Era normal să i se dea o sinecură politică!“

Unii consilieri au intrat la idei şi au atras atenţia că acest hocus-pocus cu organigramele şi angajaţii primăriei s-a făcut doar pentru a se asigura o „sinecură“ apropiaţilor Olguţei Vasilescu. „Această reorganizare se face în pripă şi are drept urmare eliberarea din funcţie a directorului executiv (…) Cine este această doamnă Barbu, pe care nu o cunosc? A ocupat funcţii în cadrul Ministerului Muncii, a fost tot timpul adjuncta doamnei Olguţa Vasilescu şi acum era normal să i se găsească şi dânsei o sinecură politică“, a spus consilierul ALDE Dumitru Mănescu.

Şi consilierul PNL Marian Vasile a abordat subiectul, remarcând că în proiectul iniţial de hotărâre la numele directorului care va conduce noua structură era un „spaţiu gol“. El a spus că „la bursa zvonurilor“ se aude că numele noilor directori din primărie au fost date de Olguţa Vasilescu „în plic“.

La rândul său, primarul Mihail Genoiu a afirmat că „sunt foarte multe proiecte care se derulează acolo şi, ca urmare, „s-a înfiinţat încă un post“. Genoiu susţine că fostul director executiv al direcţiei, Ioana Stoian, are dreptul de a participa la concursul care se va organiza pentru funcţia de „director general“.

Anchetat de DNA, bun de director la Craiova

Tot în şedinţa de joi, CL Craiova a aprobat rectificarea bugetului Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public şi Fondului Locativ (RAADPFL) Craiova.

Cu această ocazie, consilierii au dorit să afle cine este Ninel Cercel, noul director interimar al instituţiei.

Noul director şi-a început cu stângul mandatul, nefiind în sală în acel moment pentru a se prezenta. Primarul l-a scuzat însă, spunând că „a ieşit să vorbească la telefon“.

Ninel Cercel, noul director interimar al RAADPFL Craiova
Ninel Cercel, noul director interimar al RAADPFL Craiova

Ştim însă că Ninel Cercel a lucrat în trecut atât la Ministerul Muncii, cât şi la Ministerul Transporturilor – unde a fost secretar de stat. În această funcţie a fost reţinut de procurorii DNA sub acuzaţia de şantaj. El i-ar fi cerut unui şef din CFR să-şi dea demisia pentru că acesta nu fusese de acord ca un contract al companiei cu Azo Mureş să fie încredinţat unei societăţi private de transport.

Noul director al RAADPFL a precizat pentru GdS că nu mai ştie nimic despre dosarul de la DNA, acesta fiind „un episod“ din viaţa sa.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Negocieri pentru formarea Guvernului

PSD, PNL și UDMR au reluat negocierile pentru formarea...

ȘTIRI GdS