0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPeste 10.500 persoane angajate prin intermediul AJOFM Dolj

Peste 10.500 persoane angajate prin intermediul AJOFM Dolj

În primele unsprezece luni ale anului, prin intermediul AJOFM Dolj au fost încadrate în muncă 10.591 persoane, dintre care 4.749 de femei.

Din totalul persoanelor ocupate în perioada de referință, 3.841 au peste 45 de ani, 2.603 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani,2.345 au între 25 și 35 de ani, iar 1.802 sunt tineri sub 25 de ani.

În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 5.838 provin din mediul urban, iar 4.753 persoane sunt din mediul rural.


Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii liceale/postliceale (4.648)). Cu studii primare /gimnaziale au fost angajate 2.722 de persoane. Numărul celor cu studii profesionale este de 2.179, iar cei cu studii universitare sunt în număr de 1.042.

Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Dolj, în primele unsprezece luni ale anului 2019, 4.901 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele AJOFM Dolj. Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei județene pentru ocuparea forţei de muncă beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.

În primele unsprezece luni ale anului 2019 , numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 14.937 de persoane.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS