0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePMP cere demisia prefectului de Dolj

PMP cere demisia prefectului de Dolj

Liderii filialei doljene îi vor face şi o plângere penală pentru că ar fi şantajat un consilier PMP de la Sălcuţa să treacă la ALDE sau PSD. „Este pentru prima dată când aud tâmpenia asta!“, a replicat prefectul.

Liderul PMP Dolj, Dan Păloiu, cere demisia prefectului Dan Purcărescu, pentru că acesta ar fi făcut presiuni asupra unui consilier din Sălcuţa ca să-şi trădeze partidul pentru ALDE sau PSD. Într-o conferinţă de presă organizată luni, Păloiu a anunţat că-l va informa pe premierul Ludovic Orban despre situaţia de la Dolj, şi va cere demiterea prefectului, căruia îi va face şi o plângere penală după Revelion.


La Sălcuţa, primarul Eugen Giurcă şi-a pierdut mandatul după ce a fost declarat incompatibil, iar atribuţiile au fost preluate de viceprimarul PMP Andrei (Andi) Marinescu. Liderii PMP susţin că Marinescu ar fi fost chemat de prefect şi întrebat „ce are de gând“, în ideea de a abandona PMP şi a sprijini ALDE sau PSD la alegerile viitoare. „Mi-a spus: noi te-am ajutat, acum trebuie să te alături nouă. Eu le-am spus că, deocamdată, sunt la partidul meu şi nu plec“, a afirmat Andi Marinescu în cadrul conferinţei de presă. „Ajutorul“ ar fi constat în emiterea ordinului de încetare a mandatului pentru fostul primar Eugen Giurcă, susţine consilierul.

Consilierul PMP primise atribuţiile primarului

Povestea este mai complicată însă. În 2013, lui Andi Marinescu, care pe atunci nu era în politică, i s-a întocmit un dosar penal pentru că a tras cu puşca la o vânătoare fără să aibă permis de port armă. El a fost condamnat la un an şi patru luni de închisoare cu suspendare şi o perioadă de supraveghere, care ar fi expirat în 2018. În iulie 2019, a intrat în vigoare noul cod administrativ, care prevede că aleşii condamnaţi îşi pierd mandatul. Textul nu face însă diferenţa între închisoarea cu suspendare şi cea cu executare.

În consecinţă, cei de la prefectură au întocmit un ordin de încetare a mandatului pentru Andi Marinescu, iar o copie a actului ar fi circulat pe WhatsApp. „Noi habar nu aveam. L-a primit din greşeală un coleg de al nostru, aşa am aflat“, susţine Dan Păloiu. Actul ar fi fost întocmit tot ca mijloc de şantaj, mai spun cei de la PMP, care afirmă că mai deţin şi alte probe, pe care le vor depune la dosarul penal.

Ordinul a fost pus la poştă, dar ar fi tardiv

Potrivit avocatului Cosmin Roşulescu, care este şi preşedinte PMP Craiova, ordinul este tardiv, deoarece el ar fi trebuit emis în cel mult 30 de zile de la intrarea în vigoare a Codului Administrativ. „Păi dacă e condamnat? Ordinul astăzi a plecat, l-am pus la poştă“, ne-a precizat prefectul Purcărescu. El a ţinut să dezmintă că ar fi făcut presiuni asupra consilierului Marinescu. „Este prima dată când aud de tâmpenia asta. L-am chemat pe domnul Păloiu să stea de vorbă cu juristele prefecturii, eu nu am asistat la discuţie“, susţine prefectul. El mai spune că i-ar fi cerut lui Păloiu un certificat de grefă care să ateste că Andi Marinescu a fost „reabilitat“, ca să nu semneze ordinul. „Nu există aşa ceva!“, a spus Păloiu.

Cel mai probabil, ordinul cu pricina va fi atacat în contenciosul administrativ. Contextual, liderii PMP au mai amintit cât de greu a semnat prefectul ordinul de încetare a mandatului pentru unii dintre primarii declaraţi definitiv incompatibili. Pentru primarul din Işalniţa, Ovidiu Flori, naşul cuplului Claudiu Manda-Olguţa Vasilescu, ordinul a venit după şase luni. În schimb, ordinul pentru primarul din Drăgoteşti, Dumitru Dincă, a fost semnat „în câteva zile“. Şi primarul PSD din Poiana Mare, Marin Vintilă, ar trebui să-şi piardă mandatul, însă ordinul prefectului întârzie, mai spun cei de la PMP.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS