4.2 C
Craiova
miercuri, 20 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDolj: Percheziţii la persoane bănuite de furt

Dolj: Percheziţii la persoane bănuite de furt

Poliţişti din cadrul Secţiei 13 Rurală Segarcea au efectuat, ieri, 2 percheziţii domiciliare, în Gighera, la locuinţele a 3 bărbaţi bănuiţi de comiterea infracţiunii de furt calificat.

Din cercetările efectuate de poliţişti a rezultat faptul că, în perioada 23-25 ianuarie a.c., 3 bărbaţi cu vârste cuprinse între 28 şi 32 de ani, ar fi pătruns prin efracţie într-un imobil situat în comuna Gighera, de unde ar fi sustras mai multe bunuri de uz gospodăresc.
Astfel, în urma activităţilor desfăşurate de poliţişti, o parte din bunurile sustrase au fost găsite şi restituite persoanei vătămate.

De asemenea, la una dintre locaţii, poliţiştii au găsit o armă cu aer comprimat, din categoria celor supuse autorizării, deţinută contrar dispoziţiilor legale.
Poliţiştii au mai găsit şi două plase de pescuit monofilament, a căror deţinere este interzisă, în lungime totală de 45 de metri.

Totodată, pe parcursul percheziţiilor s-a constatat faptul că, la una dintre locuinţe, fusese realizată o instalaţie clandestină, prin care se ocolea echipamentul de măsurare a consumului de energie electrică.

Având în vedere cele constatate, poliţiştii s-au sesizat din oficiu şi continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, deţinerea de către persoane neautorizate a uneltelor de pescuit comercial şi executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare.
La finalizarea cercetărilor, dosarul penal urmează să fie înaintat unităţii de parchet competente, cu propunerile corespunzătoare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS