0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUPDATE: Elevi în stare gravă la o şcoală din Daneţi

UPDATE: Elevi în stare gravă la o şcoală din Daneţi

-

UPDATE 14.00 Administratorul public al comunei Daneţi:

„Când s-a încălzit mai bine, a apărut un miros ciudat şi s-a creat un fel de panică. Criminalistica a ridicat detergentul folosit. E cumpărat din magazin”

Administratorul public din Daneţi, Mihai Atitienei, ne-a povestit ce s-a întâmplat la şcoala din localitate, în care mai mulţi elevi au acuzat că se simt rău şi au fost transportaţi la spital. „Este vorba de Şcoala nr. 2 din localitate, unde funcţionează doar o clasă. De dimineaţă, copiii au venit la şcoală şi au intrat la ore. Când s-a încălzit mai bine, a apărut un miros ciudat şi s-a creat un fel de panică. Se presupune că unul dintre copii s-a intoxicat. Alţi şase copii au spus că şi lor le este rău. I-au luat pe toţi la verificări şi i-au transportat la spital. A venit Criminalistica şi a ridicat detergentul cu care s-a făcut curăţenie. Ultima spălare a fost făcută ieri dimineaţă. Ceva este, dar nu se ştie ce este. Şcoala face aprovizionarea c detergent de la magazin,, am spălat mereu cu acel detergen şi nu s-a întâmplat nimic. Poate or fi greşit şi au pus o doză mai mare”, a declarat acesta pentru GdS.

UPDATE (13:15) Purtătorul de cuvânt al SJU Craiova a transmis mai multe detalii despre starea copiilor din Daneţi ajunşi la UPU: „Au ajuns la SJU Craiova nouă copii cu vârste cuprinse între 9 şi 10 ani. Se suspicionează o intoxicaţie cu o substanţă necunoscută. Copiii s-au prezentat la spital cu greaţă şi vărsături. În evoluţie, la unii au apărut şi dureri de cap. O fetiţă a prezentat de la început lipotimie (stări de leşin – n.r.). Alţii acuză usturimi la nivelul ochilor. În momentul de faţă, se află în Unitatea de Primiri Urgenţe şi sunt în curs de investigaţie. E posibil ca o parte să plece la domiciliu, dar cei mai mulţi dintre ei vor rămâne, probabil, internaţi.”

UPDATE (ora 12:30): Opt copii de la Daneţi au fost aduşi la SJU Craiova. Trei sunt la Spitalul „Filantropia”.

Liviu Radu, managerul Spitalului Filantropia, spune că elevii din Daneţi ajunşi la unitatea medicală sunt în stare stabilă: „Copiii deja se simt mult mai bine, acuză nişte stări de greaţă, dar sunt în stare bună.”

În această dimineaţă mai multi elevi de gimnaziu din Daneţi au acuzat stări de rău după prima oră de curs. La faţa locului au ajuns mai multe ambulaţe. A fost declanşat Planul Rosu de intervenţie, etapa 1, cu ora 10:40.

Potrivit primelor informaţii oferite de reprezentanţii IPJ Dolj, mai mulţi elevi de gimnaziu din Daneţi au fost intoxicaţi cu substanţe de dezinsecţie. Copiii sunt la dispensarul din sat, sunt evaluaţi şi în funcţie de decizia medicală vor fi transportaţi la spitalele din Craiova.

Din primele date oferite de cadrele didactice este vorba şase elevi, care începând cu a doua oră de curs au acuzat stare de rău.

Ministerul educaţiei a cerut explicaţii în acest caz.

UPDATE: 14 copii vor fi transportaţi la trei spitale din Craiova.

Toţi copiii sunt la dispensarul din localiatate, toţi sunt conştienţii şi cooperanţi. Aceştia sunt urcaţi în ambulanţe pentru a fi transportaţi la spitalele din Craiova.

UPDATE: Ce a declarat conducerea şcolii:

Directoarea şcolii din Daneţi susţine că nu s-a efectuat în această dimineaţă nicio curăţenie cu produse de altă natură care să pună în pericol viața copiilor.

„Sunt doar 17 elevi în acea clasă și toți cei 17 au fost prezenți în această zi la școală și de asemenea aș dori să vă spun că au avut la prima oră, astăzi, limba engleză, unde ora s-a desfăcurat în condiții normale. Nu s-a întâmplat absolut nimic, niciun copil nu a acuzat vreun simptom sau ceva diferit față de celelalte zile.
La acea de-a doua oră, ora de religie, câțiva dintre copii, șase, au acuzat stări de vomă. Nu pot să vă spun dacă a fost o chestiune în lanț, că l-a văzut unul pe celălalt și poate au avut și ceilalți aceleași stări transmise.

Nu s-a făcut nici o deratizare, nici o dezinsecție, nici o dezinfecție, absolut nimic. Nu s-au folosit alte produse de altă natură care să pună în pericol viața copiilor. S-a făcut curățenie în condiții normale. Curățenia a fost făcută ieri, după terminarea programului, nu în această dimineață, astfel încât să spunem că s-au folosit substanțe și că nu a fost ventilată încăperea, a declarat directoara școlii din Daneți, Adina Ursu.

A venit medicul la fața locului, împreună cu asistentul și cu profesorul de la clasă. În prezența mea, acești copii au fost transportați la dispensar, li s-a acordat primul ajutor, au fost și patru echipaje SMURD, a venit și Sanepidul, avem pompierii, avem Poliția la fața locului, dar viața niciun copil nu este pusă în pericol și de asemenea nu cunoaștem motivul. Investigațiile sunt în curs, dar pompierii nu au constatat nimic, n-a fost intoxicație cu fum.

Nimeni n-a plecat în stare de inconștiență, au plecat în stare normală, pe picioarele lor, dar au mers pentru investigații suplimentare către spital.
Clasa este încălzită cu centrală pe lemne dar nu a fost nici o sursă de fum, nici o urmă”, a declarat directoara școlii din Daneți, Adina Ursu.

Revenim cu detalii!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Negocieri pentru formarea Guvernului

PSD, PNL și UDMR au reluat negocierile pentru formarea...

ȘTIRI GdS