-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljReabilitarea Clinicii de Oncologie, licitație de peste două milioane de euro

Reabilitarea Clinicii de Oncologie, licitație de peste două milioane de euro

Reabilitarea Clinicii de Oncologie a intrat în procedură de achiziție publică, valoarea contractului fiind de peste două milioane de euro.

Consiliul Județean (CJ) Dolj a scos la licitație, zilele trecute, lucrările de intervenție pentru „Creșterea eficienței energetice, a rezistenței și stabilității clădirii situate în Craiova, pe strada Tabaci, nr. 1“. Este vorba, mai exact, de imobilul cu patru etaje din curtea Spitalului Județean de Urgență (SJU) Craiova, unde funcţionează clinicile de oncologie şi dermatologie din cadrul unității sanitare.

Reabilitarea termică a clădirii se face în baza unui proiect cu fonduri europene, implementat în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, cu o valoare totală de 13.222.316,94 lei, inclusiv TVA (circa 2,8 milioane de euro). Din acești bani, 4.761.945,74 lei reprezintă asistența financiară nerambursabilă, iar 8.460.371,20 lei – contribuția proprie a CJ Dolj. Contractul de finanțare a fost semnat în urmă cu aproape un an, mai exact pe 17 aprilie 2019.

Reabilitarea Clinicii de Oncologie, contract de 9.794.088,41 lei

Pentru lucrările efective de reabilitare a clădirii, CJ Dolj a pus în joc peste două milioane de euro. Valoarea totală estimată a contractului este de 9.794.088,41 lei, criteriul de atribuire fiind „prețul cel mai scăzut“. CJ a stabilit ca termen limită de primire a ofertelor data de 13 aprilie. 

„Pentru ca această clădire să fie reabilitată așa cum ne doream, pentru a răspunde cu adevărat exigențelor în domeniu, trebuia executate o serie de lucrări care nu erau eligibile pe această axă a POR și, de aceea, ne-am asumat noi o sumă mult mai mare decât cea primită de la Uniunea Europeană. Este o investiție pe care oamenii și-o doreau, pentru că vorbim de tratarea unei boli grave, cancerul, cu o incidență destul de mare în rândul populaţiei judeţului Dolj. 

Prin acest proiect vor fi realizate o serie de intervenții ample, atât la exteriorul, cât și la interiorul clădirii. Mai mult, acest corp de imobil nu era prevăzut cu lift, astfel că am inclus în demersul nostru și instalarea a două ascensoare exterioare“, explica preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, în momentul semnării contractului de finanțare.

Ce presupun lucrările

Lucrările de reabilitare a clădirii nu se referă doar la partea exterioară, adică la termoizolare, inclusiv planșeul terasei și cel peste subsol, ci și la interior. Astfel, vor fi înlocuite tâmplăria și toate instalațiile – de încălzire și climatizare, de iluminat, de preparare a apei calde, de ventilație. 

Corpurile de iluminat fluorescent și incandescent vor fi înlocuite cu corpuri de iluminat cu eficiență energetică ridicată și durată mare de viață, cu senzori de mișcare, pentru economia de energie. 

De asemenea, montarea unor recuperatoare de căldură cu eficiență ridicată, cu consum redus de energie al ventilatoarelor, va duce la o bună desfășurare a activităților în cabinete și săli de tratament, după cum se specifică în anunțul de participare la licitație.

Reabilitarea clădirii se va face printr-un proiect de 2,8 milioane de euro - fonduri europene, contractul de finanţare fiind semnat în urmă cu un an
Reabilitarea clădirii se va face printr-un proiect de 2,8 milioane de euro – fonduri europene, contractul de finanţare fiind semnat în urmă cu un an

Dotările prevăzute în proiect mai includ panouri solare și fotovoltaice, sisteme de siguranță și supraveghere video, un elevator pentru persoane cu dizabilități, pompe de căldură tip aer – aer și ventiloconvectoare.

„Pe lângă dotare și reabilitarea din punct de vedere energetic, se vor realiza și finisaje interioare, astfel că rezultatul va fi un imobil modern, funcțional, care va îndeplini criteriul programului – limitarea emisiilor cu efect de seră și diminuarea consumului de energie electrică, folosind surse regenerabile“, a susținut la semnarea contractului de finanțare și Marilena Bogheanu, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS