Președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a emis dispoziția prin care întreaga suprafață de teren supusă exproprierii în vederea derulării investiției în valoare de peste 115 milioane de euro pentru realizarea celui de-al doilea fir de aducțiune a apei Isvarna – Craiova a trecut în proprietatea publică a Județului Dolj.
Potrivit președintelui CJ, Ion Prioteasa, terenurile vizate măsoară în total peste 215 hectare, valoarea cumulată a despăgubirilor care urmează să fie acordate foștilor proprietari depășind 4 milioane de lei.
„Proiectul de realizare a celei de-a doua aducțiuni, care va asigura alimentarea Craiovei și a altor 15 localități cu apă potabilă de cea mai bună calitate, din sursa Isvarna, presupune reabilitarea a peste 27 de kilometri de conductă și construirea altor 96 de kilometri. În acest sens, trebuia pusă la dispoziția beneficiarului acestui demers cu finanțare europeană, Compania de Apă Oltenia, o suprafață totală de peste 215 hectare, dintre care aproape 68 de hectare în județul nostru, iar restul din Gorj.
Responsabilitatea gestionării procedurii de expropriere a revenit Consiliului Județean Dolj pentru ambele județe, însă este drept că acest proces a fost și el afectat de restricțiile impuse în contextul pandemiei și ne-am văzut nevoiți să îl suspendăm în perioada stării de urgență, tocmai pentru a le oferi proprietarilor posibilitatea de a obține și de a depune actele necesare în termenul prevăzut.
Acum ajungem, iată, în momentul mult așteptat, cel în care avem această dispoziție ce produce efecte încă de la data emiterii ei, astfel că întreaga suprafață de teren pentru realizarea celui de-al doilea fir de aducțiune a apei Isvarna – Craiova a intrat deja în proprietatea publică a Județului Dolj.
Cu finanțarea obținută din fonduri europene și cu terenurile asigurate prin procedura de expropriere, nu mai există niciun impediment în punerea în operă a acestei investiții grandioase“, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.
Proiectul are o valoare de aproape 450 de milioane de euro
Vicepreședintele CJ Dolj Cosmin Vasile a menționat că se află în curs de constituire comisiile care se vor ocupa de analizarea dosarelor depuse de către persoanele expropriate și de acordarea justelor despăgubiri.
„Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Dolj, în perioada 2014 – 2020“, finanțat prin intermediul Programului Operațional Infrastructură Mare, are o valoare cumulată de 444.803.631 de euro, inclusiv TVA. Proiectul prevede, alături de realizarea celui de-al doilea fir de aducțiune a apei Isvarna – Craiova, investiții de care beneficiază 23 de unități administrativ-teritoriale:
- Craiova,
- Cârcea,
- Malu Mare,
- Breasta,
- Bucovăț,
- Ghercești,
- Mischii,
- Șimnicu de Sus,
- Ișalnița,
- Coțofenii din Dos,
- Calafat,
- Maglavit,
- Băilești,
- Poiana Mare,
- Piscu Vechi,
- Rast,
- Cerăt,
- Bechet,
- Ostroveni,
- Călărași,
- Dăbuleni,
- Plenița.