0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDolj: Acțiune pentru prevenirea faptelor de violență domestică

Dolj: Acțiune pentru prevenirea faptelor de violență domestică

În această dimineață, polițiști din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj și polițiști din cadrul Posturilor de Poliție Moțăței și Unirea, au desfășurat o activitate pentru prevenirea victimizării cetățenilor de pe raza comunelor Moțăței și Unirea.

În cadrul activității au fost purtate discuţii cu cetățenii referitoare la modalitățile de gestionare a situațiilor conflictuale intrafamiliale, normele legislative care vin în sprijinul victimelor violenţei domestice sau alte informații ce pot contribui la prevenirea/diminuarea victimizării în domeniul de referință.

Totodată, în cadrul acțiunii au fost făcute cunoscute și noile prevederi legislative  în materia infracțiunilor din sfera violenței domestice/consecințele nerespectării măsurilor ordinelor de protecție/ordinelor de protecție provizorii,  potrivit Legii 183/2020 privind modificarea Legii numărul 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice.

Prevenirea și gestionarea violenței intrafamiliale

Atunci când te afli într-o relație abuzivă:

  • Dacă nu ești pregătit să te desparți de agresor, învață să îți protejezi viața! Fă-ți un plan de evadare!
  • Cunoaște-i semnele declanșatoare ale abuzului și, înainte de a începe o nouă criză violentă, folosește-te de orice motiv ca să te îndepărtezi de el și să ieși din casă!
  • Stabilește un cod (cuvânt, frază, semnal) prin care îți avertizezi copiii/prietenii/vecinii că ești în pericol, pentru ca ei să sune la poliție după ajutor!
  • Încearcă  să memorezi o listă de contacte de urgență și dacă vrei să cauți ajutor on-line, utilizează un calculator din afara casei în care locuiești, un telefon mobil despre care agresorul nu știe sau o cartelă de telefon mobil prepaid!

Ce face o victimă a violenţei intrafamiliale dacă agresiunea a fost fizică:

  • Sună la 112 şi cere sprijin dacă viaţa şi sănătatea îți sunt puse în pericol!
  • Solicită consultul medico-legal şi eliberarea unui certificat constatator!
  • În cazul unei agresiuni sexuale,  nu îți schimba hainele şi nu te spăla, pentru a nu distruge probele necesare medicilor legişti!
  • Dacă este chemată poliţia la domiciliu pentru constatarea unei agresiuni şi obiectele sunt răvăşite, sunt pete de sânge, nu face ordine deoarece poliţiştii trebuie să observe locul faptei aşa cum este!

Ce trebuie să faci după un episod cu violență intrafamilială?

În cazul conflictelor familiale, poliția poate acționa în urma depunerii unei sesizări scrise de victimă sau de un martor la sediul unității de poliție sau a unui apel la SNUAU 112, a unei sesizări verbale  facute direct către polițiști!

Polițiștii pot emite un ordin de protecție provizoriu pentru o perioadă de 5 zile, atunci când constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică sau libertatea unei persoane să fie puse în pericol.

Totodată, instanța de judecată poate dispune la solicitarea unei persoane a cărei viață, integritate fizică sau libertate sunt puse în pericol, un ordin de protecție împotriva agresorului, a cărui durată nu poate depăși 6 luni.

Recomandări pentru agresori

Violența intrafamilială prin lege se pedepsește conform art. 199 din Noul Cod Penal, infracțiunile de omor, omor calificat, loviri sau alte violențe, vătămare corporală și loviri sau vătămări cauzatoare de moarte săvârșite asupra unui membru de familie, sunt pedepsite mai aspru, limita maximă a acestor pedepse majorându-se cu o pătrime!

  • Nu fi agresiv fizic sau prin limbaj! Poți transforma căminul familial într-unul al terorii!
  • Abuzurile crează traume în rândul membrilor familiei! Violențele în familie pot reprezenta pentru minorii aflați în întreținere debutul unor comportamente infracționale!
  • Nu încercați să rezolvați un conflict prin violență și analizați riscurile la care vă expuneți!
  •  Printr-un ordin de protecție  provizoriu emis de poliție/ordin de protecție emis de instanța de judecată, poți fi evacuat din locuința comună!
  • Obligațiile și interdicțiile dispuse prin ordinele de protecție provizorii devin obligatorii imediat după emiterea acestora, fără somație și fără trecerea vreunui termen!
  • Încălcarea oricăreia dintre măsurile dispuse  (obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de membrii familiei acesteia, ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate; interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima; obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute, etc) prin ordinele de protecție provizorii/ordinele de protecție, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani!
  • Instanța de judecată poate dispune prin ordinul de protecție obligativitatea de a urma consiliere psihologică, psihoterapie și poate recomanda internarea voluntară sau nevoluntară, după caz!
  • Reține faptul că violența domestică îmbracă și alte forme: violență psihologică, violență sexuală, violență economică, violență socială sau violență spirituală!
  • Prin urmare, nu amenința, nu încerca să controlezi viața partenerului/partenerei, ține cont de dorințele, nevoile sale și nu-i invada intimitatea!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS