Polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Dolj, cu sprijinul Poliției Orașului Dăbuleni, au efectuat o percheziție domiciliară la locuința unui bărbat de 28 de ani, din Dăbuleni, bănuit de comiterea infracțiunilor de contrabandă calificată și nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.
Din cercetările efectuate până în prezent, polițiștii au stabilit că cel în cauză ar fi cumpărat un pistol neletal, supus autorizării, din afara țării, pe care apoi l-ar fi introdus în România fără să îl declare organelor vamale.
Arma a fost ridicată de polițiști în vederea continuării cercetărilor, urmând ca la finalizarea acestora dosarul penal să fie înaintat unității de parchet competente cu propunerile corespunzătoare.