3.7 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDolj: Acțiuni pentru respectarea măsurilor de protecţie

Dolj: Acțiuni pentru respectarea măsurilor de protecţie

Polițiștii doljeni împreună cu celelate forțe de ordine, sub autoritatea instituției prefectului, continuă desfășurarea de acțiuni cu efective mărite pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

În ultimele 24 de ore, la activitatile de verificare au participat peste 460 de forţe de ordine.

Au fost verificate aproximativ 190 de societăți comerciale, 220 de locaţii de interes, 370 de mijloace de transport precum si 26 de microbuze transport școlar. Au fost legitimate peste 4400 de persoane.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 247 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 27.000 de lei, toate pentru nerespectarea măsurilor de protecţie dispuse în această perioadă.

Acțiunile sunt desfășurate zilnic, în sistem integrat, pe raza întregului județ, fiind vizate în special zonele aglomerate, piețele, târgurile si terasele dar și mijloacele de transport, o atentie sporită fiind acordată mijloacelor de transport școlar.

În Municipiul Craiova, orașul Bechet și comunele Ghindeni, Mischii, Cârcea, Breasta, Gogoșu, Malu Mare și Dioști s-a instituit obligația de a purta masca astfel încât să acopere nasul și gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile deschise, în cadrul acțiunilor desfășurate, forțele de ordine vor verifica și aceste aspecte.

Nerespectarea măsurilor individuale de protecție constituie contravenție și se sancţionează cu amendă, limitele amenzilor fiind cuprinse între 500 și 2500 de lei.

Organizarea de evenimentele private (nunți, botezuri, mese festive) este interzisă, iar în situația în care forțele de ordine constată că aceste interdicții sunt încălcate, vor interveni cu fermitate și vor aplica sancțiuni contravenționale.

Cetăţenii trebuie să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție, să nu se expună la riscuri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS