0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDupă două luni grele de tratament în Elveția, Gheorghe Smadoi a ajuns acasă

După două luni grele de tratament în Elveția, Gheorghe Smadoi a ajuns acasă

După mai mult de două luni de tratament în Elveția, Gheorghe Smadoi, preot la Parohia Sfântul Ioan Sebastian din Craiova, în vârstă de 40 de ani, diagnosticat cu cancer nazofaringian, stadiul III, s-a întors acasă la cele două fetițe.

Tratamentul cu protoni a decurs bine, medicii din Elveția fiind optimiști cu privire la rezultatul final. În urma tratamentului costisitor, Gheorghe Smadoi a slăbit peste 15 kilograme, iar acum este în perioada de recuperare.

37 de cure de terapie cu protoni și 6 ședințe de chimioterapie

„… acasă, după mai bine de două luni de tratament extrem de puternic (37 de cure de terapie cu protoni și 6 ședințe de chimioterapie, ultima dintre ele amânată timp de două săptămâni pentru că organismul fusese foarte afectat de efectele adverse ale acesteia), dar pe care, din mila lui Dumnezeu, soțul meu l-a urmat în totalitate“, este mesajul pe care soția părintelui Gheorghe Smadoi l-a împărtășit cu oamenii din social media care au fost alături de familia lor în această perioadă grea.

Urmează o perioadă lungă de recuperare

Terapia cu protoni de care avea nevoie Gheorghe Smadoi pentru înlăturarea tumorii localizată lângă nervul optic, care se extindea spre trunchiul cerebral și care putea să ducă la orbire sau paralizie, nu se putea face la noi în țară, așa că acesta a urmat tratamentul în Elveția, la Institutul Paul Scherrer din Villingen. După un RMN făcut la jumătatea tratamentului, rezultatele au fost foarte bune. Tumoarea a început să se micșoreze. Pentru el, urmează o perioadă grea de recuperare. Trei, patru săptămâni va avea dificultăți la înghițirea alimentelor, iar din cauza abundenței secrețiilor din zona afectată nu poate să se odihnească cum trebuie și duc la o scăderea a funcționalității urechii.

„La jumătatea tratamentului a fost efectuat un RMN care a arătat faptul că rezultatele acestuia sunt foarte bune, iar tumora începe să se micșoreze, cu darul lui Dumnezeu. La încheierea acestuia, medicii, foarte optimiști în ceea ce privește rezultatul final, au recomandat un RMN abia peste 3 luni de la finalizarea tratamentului, întrucât efectele benefice acestuia acționează pe termen lung.

Urmează o perioadă îndelungată de recuperare pentru că, în cele peste două luni de tratament, soțul meu a suferit o pierdere considerabilă în greutate, peste 15 kilograme, iar din cauza iradierii în zona gâtului are dificultate mare la înghițirea alimentelor, ceea ce îngreunează acest proces de recuperare. De asemenea, abundența de secreții din zona afectată, împiedică, pentru moment, odihna zilnică necesară și duce la o scădere a acuității auditive. Nădăjduim ca aceste efecte negative, care, după spusele medicilor, ar putea dura 3-4 săptămâni, să dispară într-un timp cât mai scurt“, a spus soția, Florina Smadoi.

Familia este recunoscătoare oamenilor pentru că nu au avut probleme financiare

Chiar dacă costurile tratamentului în Elveția au fost destul de mari, familia nu a avut dificultăți financiare și pentru asta este recunoscătoare tuturor celor care au ajutat-o și sprijinit-o.

„Legat de aspectul financiar, deși Elveția este una dintre cele mai bogate țări din lume, cu prețuri și costuri pe măsură, cu darul Maicii Domnului și infinita dragoste pe care ne-ați arătat-o, nu am avut dificultăți financiare, deși au apărut nenumărate extracheltuieli. Pentru a oferi un simplu exemplu, într-o situație de urgență, în care soțul meu s-a simțit foarte rău și a necesitat deplasarea de urgență la cel mai apropiat spital, costul ambulanței, pe o distanță de 10 km, a fost de 1000 de euro, iar investigațiile din acea noapte peste 1200 de euro.

De asemenea, costurile cazării au depășit suma de 4000 de euro. Avem infinita recunoștință față de fiecare mesaj primit de noi sau răspândit pentru noi, gând bun, rugăciune rostită, toată dragostea și sprijinul financiar pe care ni l-ați acordat și fără de care tratamentul soțului meu în străinătate nu ar fi fost posibil și nici a fi din nou împreună, acasă. Nu știu dacă, vreodată, vom putea mulțumi fiecăruia în parte, dar îl vom ruga pe Dumnezeu, zi de zi, să vă răsplătească toată jertfa“, a mai scris soția pe pagina de Facebook.

Marina Andrei

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS