-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljVoluntarii, o șansă la educație și dezvoltare pentru copiii instituționalizați din S-V Olteniei

Voluntarii, o șansă la educație și dezvoltare pentru copiii instituționalizați din S-V Olteniei

Ajungem MARI este singurul program național, prezent în București și alte 23 de județe din țară, care pune accent pe educația și dezvoltarea copiilor din centrele de plasament din România.

De activitățile din cadrul acestui program beneficiază și copiii și tinerii din centrele de plasament din Dolj și Gorj, urmând ca activitățile să se extindă și în Mehedinți. Iar pentru că este vorba de copii și tineri care au suferit, au fost abuzați, traumatizați sau abandonați de familie, programul se dedică, anual, căutării și pregătirii voluntarilor.

Programul le pune la dispoziție traininguri cu specialiști

Astfel, persoanele care vor să ofere o șansă la educație și dezvoltare copiilor din centrele de plasament trebuie să aibă 16 ani împliniți și nu au nevoie de experiență în predare sau în lucrul cu copiii. Programul le pune la dispoziție traininguri cu specialiști, materiale, resurse și metode de lucru. În cadrul programului, voluntarii petrec 2-3 ore pe săptămână cu copiii, timp de 8 luni, și îi ajută fie la diferite materii și examene, fie cu sfaturi sau îndrumări în viață.

,,În cadrul programului, voluntarii lucrează cu copiii și tinerii din centrele de plasament și apartamentele de tip familial din Craiova (Dolj) și din Târgu-Jiu, Scoarța, Răchiți, Novaci, Târgu Cărbunești și Petrești (Gorj).

În Mehedinți, centrele se află în Drobeta-Turnu Severin și sperăm să găsim voluntari care să înceapă activități și pentru copiii de acolo. În aceste județe, lucrăm în special cu adolescenți care au nevoie de mentori și prieteni, care îi ghidează și îi ajută să se pregătească pentru viața de după părăsirea sistemului de protecție și îi ajută să devină oameni mari, adulți responsabili și independenți”, spune Emilia Mocan, coordonator național Ajungem MARI.

Copiii din centrele de plasament au nevoie de atenție și implicare pe termen lung

Copiii și tinerii care vin dintr-un mediu instituționalizat, care au trecut prin suferința separării de familie, au fost abandonați sau au trecut prin traume și abuzuri au nevoie de atenție, siguranță și încredere în forțele proprii. De aceea, programul Ajungem MARI pune accent pe implicarea pe termen lung și pe responsabilitatea cu care voluntarii își iau acest angajament. Voluntarii trec printr-un training inițial care îi pune la curent cu situația copiilor din aceste medii, care include și o testare psihologică.

,,Pentru că lucrăm cu tineri și copii instituționalizați, care au trecut prin trauma abandonului și a separării de familie la care se adaugă și alte traume și abuzuri, e nevoie de multă atenție și grijă în interacțiunile cu ei. Acești copii au, în primul rând, nevoi afective și nevoia de a se simți în siguranță. De aceea, punem accent pe implicarea pe termen lung, pe consecvența și responsabilitatea cu care voluntarii își asumă acest angajament.

„Organizăm un training inițial obligatoriu pentru toți voluntarii noi“

Organizăm un training inițial obligatoriu pentru toți voluntarii noi în care le povestim despre specificul copiilor din centre, despre trauma și care sunt efectele ei, despre atașament și metode de lucru adaptate nevoilor copiilor. Voluntarii merg la centru și desfășoară acolo activitățile, iar în cazul centrelor care nu permit interacțiunea fizică din cauza pandemiei, activitatea se desfășoară online”, spune Emilia Mocan.

Voluntarii dedică 2-3 ore pe săptămână copiilor și tinerilor. Îi pregătesc la diferite materii, pentru examene sau pentru viață

Voluntarii petrec cam 2-3 ore pe săptămână cu cei mici, făcând ședințe de pregătire și remediere școlară, meditații la diferite materii sau pregătire pentru Evaluare Națională și Bac. De asemenea, ei pot deveni mentori pentru adolescenți și pot aborda teme de viață, le pot oferi sfaturi sau pot să-i ghideze în parcursul școlar și profesional. Programul lor se face de comun acord cu centrul de plasament respectiv și pot face activități atât în timpul săptămânii, cât și în weekend. Important de reținut este că programul rămâne același pe tot parcursul modului de voluntariat, timp de 8 luni.

,,Voluntarii dedică săptămânal 2-3 ore pentru ședințe de pregătire și remediere școlară, meditații la diferite materii și pregătire pentru BAC sau Evaluare Națională. De asemenea, voluntarii susțin și ateliere creative sau de dezvoltare personală, ateliere de educație pentru sănătate, educație financiară și antreprenorială, siguranță online pe baza unor suporturi de curs pe care le avem deja create cu ajutorul specialiștilor în domeniu.

„Voluntarii organizează și ieșiri și excursii pentru copii și tineri“

În plus, cei care lucrează cu adolescenți pot să le devină mentori și să discute despre teme de viață, să le ofere sfaturi și să-i ghideze în parcursul școlar și profesional. Voluntarii organizează și ieșiri și excursii pentru copii și tineri și îi însoțesc la muzee, cinema, parcuri de aventură, în drumeții în natură, toate pentru a-i ajuta să descopere lumea din afara centrelor. Programul se face de comun acord cu conducerea fiecărui centru, în funcție de disponibilitatea voluntarilor și a copiilor. Voluntarii pot alege să participe la activități atât în timpul săptămânii, cât și în weekend, conform programului care rămâne stabil pe durata întregului modul”, spune Emilia.

Programul caută voluntari care să ajute copiii din Dolj, Gorj și Mehedinți

La copiii instituționalizați rezultatele nu se văd chiar așa repede. Uneori, e nevoie de ani de lucru pentru a crea o relație de încredere între voluntar și copil, ca mai apoi voluntarul să-l ajute să învețe și să se dezvolte. Înscrierile pentru Programul Ajungem MARI s-au prelungit, anul acesta, până pe 10 octombrie.

,,Până duminică (10 octombrie) oamenii doritori se mai pot înscrie pentru a deveni voluntari Ajungem MARI. Căutăm oameni inimoși, care au cel puțin 16 ani împliniți, fără limita superioară de vârstă și care-și doresc să le fie aproape copiilor și tinerilor din centrele de plasament. Nu este nevoie de experiență în predare sau în lucrul cu copiii. Noi îi pregătim pe voluntari prin traininguri cu specialiști și le punem la dispoziție multe materiale, resurse și metode de lucru.

„Rezultatele nu apar peste noapte, uneori e nevoie de ani de lucru constant“

Important este ca motivația lor să fie de a-i ajuta pe copii, să fie responsabili și consecvenți și să-și asume acest angajament timp de 8 luni, cât durează un modul de voluntariat, câte 2-3 ore săptămânal. Ne dorim ca viitorii voluntari să fie deschiși și să se adapteze la nevoile copiilor, să fie răbdători și perseverenți.

Este mai dificil să lucrăm cu copii instituționalizați. Rezultatele nu apar peste noapte, uneori e nevoie de ani de lucru constant pentru că, întâi de toate, e nevoie să creăm o legătură bazată pe încredere între voluntar și copil și abia apoi putem începe să construim pe acea legătură”, spune Emilia Mocan, coordonator național Ajungem MARI.

Se caută voluntari pentru 40 de copii și tineri din Dolj

Programul are, acum, 11 voluntari în județul Dolj și 16 în Gorj. Dar, în această perioadă, Ajungem MARI caută voluntari pentru 40 de copii din Dolj, 80 de copii din Gorj și 25 de copii din Mehedinți. Activitățile se desfășoară atât online, cât și fizic, în funcție de numărul de cazuri din județul respectiv.

„În prezent, avem aproximativ 1000 de voluntari la nivel național“

„În prezent, avem aproximativ 1000 de voluntari la nivel național, dintre care 11 voluntari în județul Dolj și 16 în Gorj. Desfășurăm activitățile atât online, cât și fizic, în funcție de restricțiile din fiecare județ și de cum evoluează numărul de cazuri. În modulul trecut am lucrat cu aproape 35 de tineri din asistență maternală și apartamentele de tip familial din Craiova, iar în județul Gorj lucrăm cu aproximativ 50 de copii.

Pe lângă acestea există și alți copii și tineri care așteaptă cu mare drag voluntari care să îi încurajeze și să-i învețe. În momentul acesta, căutăm voluntari pentru 40 de copii și tineri din Dolj, 80 din județul Gorj și 25 din Mehedinți”, spune Emilia Mocan.

O șansă la un viitor mai bun

În urma programului copiii capătă mai mult curaj, își îmbunătățesc rezultatele școlare, văd și lumea din spatele centrelor de plasament, devin mai motivați și au o șansă la un viitor mai bun.

,,Programul are ca scop să-i sprijine pe copiii și tinerii instituționalizați pe termen lung. Ne axăm, în primul rând, pe educația și dezvoltarea lor și încercam să organizăm proiecte și activități care să acopere aceste nevoi.

„Oferim pregătire și remediere școlară, consiliere vocațională și cursuri de calificare“

Oferim pregătire și remediere școlară, consiliere vocațională și cursuri de calificare, terapie și consiliere psihologică pentru a-i ajuta pe copii să depășească traumele prin care au trecut și să-și gestioneze mai bine emoțiile, organizăm cursuri vocaționale (de teatru, canto, dans etc.) care să le dezvolte abilitățile și să-i ajute să capete încredere în sine, ieșiri și excursii, precum și tabere de dezvoltare personală la munte sau la mare.

Cu ajutorul tuturor acestor activități, copiii capătă mai mult curaj și încredere în forțele proprii, își îmbunătățesc rezultatele școlare, descoperă lumea din afara centrelor și dobândesc abilități de comunicare și socializare, devin mai motivați și le oferim o șansă la un viitor mai bun. Toate aceste lucruri nu ar fi posibile fără ajutorul voluntarilor minunați care schimbă lumea copiilor cu pași mici”, mai spune Emilia Mocan, coordonator național Ajungem MARI.

MArina Andrei

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS