Mişu Durac are 19 ani şi putea fi un copil pierdut, după ce părinţii săi l-au abandonat la naştere. Tânărul, însă, şi-a adunat toate resursele, a muncit mult şi a ajuns să fie un copil strălucitor. Dincolo de ambiţia şi inteligenţa de care dă dovadă, iubirea unui înger apărut în viaţa lui, pe când avea doar patru luni, l-a ajutat să devină om.
Într-o lume în care unii părinţi renunţă cu uşurinţă la proprii copii şi îi abandonează fără regrete, există şi poveşti despre oameni care răspândesc iubire şi întind braţele către cei care au cea mai mare nevoie. GdS vă prezintă astăzi povestea lui Mişu Durac, un tânăr care, în ciuda faptului că nu a simţit niciodată dragostea mamei sale biologice, se poate considera norocos. Deşi a fost abandonat la naştere, un înger a fost trimis către el şi i-a schimbat întreaga viaţă.
Era Violeta, o femeie cu glas blând, care a hotărât să îi fie mamă. Să îi audă primele gângureli, să îl hrănească, să îi vadă primii paşi şi să îl înveţe primele cuvinte. Să îl ducă de mână prin viaţă şi să nu îi mai dea drumul până ce va deveni un om bun, sigur pe el şi pregătit să înfrunte orice obstacol. „În urmă cu 19 ani, lucram la Fabrica de Avioane din Craiova şi am fost disponibilizată. În perioada aceea apăruse recent în Craiova această meserie, de asistent maternal. Sora mea luase, cu un an în urmă, un copil şi m-am apropiat foarte mult de el. Acest lucru m-a făcut să devin asistent maternal. Eu la vremea respectivă aveam un copil al meu. Am făcut cursurile, practica, apoi a venit vremea când a trebuit să alegem copiii“, a început povestea Violeta Tudosie.
Zâmbetul care i-a schimbat viaţa
Ajunsă la centrul în care se aflau mai mulţi copii abandonaţi, cu gândul să ia un copil mai mare, Violeta a fost marcată de un simplu gest al unui bebeluş care parcă i-a transmis că vrea ca ea să îi devină mamă. A fost semnul care avea să le creeze cea mai puternică legătură. „Când am plecat spre centrul de copii, soţul mi-a zis să nu iau un bebeluş pentru că o să fie greu. Aproape toate femeile plecau cu copii de mână de acolo. Însă, eu m-am apropiat de un pătuţ în care era un bebeluş. L-am luat în braţe şi când l-am mângâiat pe obraz a început să zâmbească. De atunci nu l-am mai putut lăsa din braţe şi am zis: eu pe el îl vreau. Avea patru luni, era cel mai micuţ. Nu am să uit niciodată zâmbetul lui de atunci, m-a marcat.
Băiatul pe care îl aveam cu soţul avea deja 20 de ani. În perioada aceea, băiatul meu intrase la Şcoala de Subofiţeri Câmpina. Atunci am simţit că avem casa goală, nu mai aveam cui să oferim dragoste, era casa pustie. Dar Mişu a venit să umple acest gol, iar toată dragostea noastră s-a revărsat asupra lui. A fost, într-adevăr, foarte greu să o luăm de la capăt şi să avem grijă de un bebeluş. Dar, în acelaşi timp, era o veselie mare în casă. Când întindea mânuţele spre noi, ne umplea tot golul din suflet“, a mai spus Violeta.
Mişu a câştigat un frate
De când a ajuns cu el acasă, Violeta a început să îl considere pe Mişu parte din familie. I-a oferit atenţie, dragoste şi multă grijă. L-a îndrumat şi a fost lângă el în orice moment. Iar copilul ei, care deja intrase la şcoala de poliţie l-a considerat pe Mişu ca pe un frate. „Copilul nostru l-a privit din prima clipă exact ca pe fratele său. De altfel, şi acum îi spune fratele meu. Au dormit în acelaşi pat, când era băiatul cel mare acasă. S-a legat o mare dragoste între ei. Când Mişu are o problemă deosebită, nu o discută cu mine. Merge la fratele lui. Nu regret niciodată că l-am luat pe el, pentru mine este al doilea copil. Mişu a fost o fire foarte bună, încă de când era foarte mic. Era receptiv şi dispus să asculte tot ce l-am învăţat“, a mai povestit Violeta Tudosie.
Va avea aceeaşi meserie ca fratele său
Tocmai iubirea pe care fratele său i-a oferit-o şi apropierea faţă de acesta, l-au făcut pe Mişu să îşi creioneze în minte, încă din clasa a opta, ceea ce vrea să devină în viaţă.
„M-a motivat să învăţ tocmai faptul că eram un copil din sistem şi am vrut să demonstrez că şi eu pot. Cel mai mult m-a sprijin fratele meu, atât emoţional cât şi financiar. Datorită lui sunt ceea ce sunt azi. Tot el mi-a insuflat şi dorinţa de a deveni poliţist. L-am văzut pe el ce face şi mi-am dat seama că mi s-ar potrivi şi mie meseria. Din clasa a VIII-a am ştiut că asta vreau să devin. Şi asta am devenit, cu regretul că nu am reuşit să intru la Academie, ca să îi fiu superior fratelui meu. Aşa am plănuit împreună.
Am intrat la Câmpina şi acum urmez cursurile. M-au susţinut părinţii foarte mult. Am ore la Inspectoratul de Poliţie şi pot să mă întâlnesc cu fratele meu acolo. E mândru de mine, dar pe jumătate. El şi-ar fi dorit să intru la Academie. Am de gând să mai încerc, dacă se mai poate să mă mai ajute părinţii. Îmi doresc să merg pe Criminalistică“, a mărturisit tânărul.
Asistenta maternală, singura pe care Mişu o consideră mamă
Mişu Durac nu vrea să ştie de ce a fost abandonat. În minte lui a ţesut, uşor-uşor, gândul că pentru el nu există alţi părinţi în afara celor care l-au crescut. Violetei şi soţului ei le spune mamă şi tată pentru că a simţit permanent grija şi iubirea lor.
Iar Mişu se simte privilegiat că a avut şansa să fie crescut de ei. „Primele amintiri pe care le am sunt cam de la grădiniţă, de la serbări. Ţin minte că eram foarte introvertit, iar mama m-a ajutat mult să trec peste acest lucru. M-au integrat în familie. Eu de când sunt la mami nu am întrebat niciodată de părinţii mei naturali. Pur şi simplu nu am vrut să ştiu pentru că eu simţeam că aparţin acestei familii şi nu mai voiam altă familie. Am avut câteva momente grele, mai ales din clasa a patra. Auzeam mereu copiii spunându-mi că eu sunt din plasament, că nu am ce să caut acolo, că ei au bani. Lucrurile acestea m-au afectat mult o lungă perioadă de timp. Până într-un moment când s-a ajuns la o şedinţă cu părinţii. Mama a intervenit şi i-a întrebat pe profesori şi pe părinţi cu ce sunt ceilalţi copii mai presus ca mine. De atunci lucrurile s-au rezolvat şi am reuşit să depăşesc momentele dificile“, a mai povestit tânărul.
Mai târziu, la liceu, lucrurile au stat mult mai bine pentru Mişu. A intrat la Colegiul Carol I, însă pentru că mulţi dintre prietenii lui erau în Colegiul Elena Cuza, s-a mutat şi el acolo. A învăţat cât de mult a putut şi a reuşit să intre la Şcoala de Poliţie Câmpina.
Violeta a avut grijă de 14 copii
Mişu spune că nu putea să întâlnească o mamă mai bună şi că doar cu ajutorul ei şi al tatălui a reuşit să răzbească. Prin mâinile Violetei au trecut 14 copii. Însă, din diverse motive, a fost nevoită să renunţe la ei, după anumite perioade de timp. Însă, Mişu a rămas sub protecţia ei, în sânul familiei. „I-am spus mereu lui Mişu să nu îşi judece părinţii naturali pentru că nu ştim din ce cauza l-au abandonat. Le-am spus să le mulţumescă în sine alui că i-au dat viaţă. Iar eu mă bucur nespus că i-au dat viaţă, pentru că el a ajuns la mine. Până la urmă orice rău este spre bine, poate aşa a fost să fie. Eu chiar cred că multor copii le este mai bine în plasament decât în propriile familii“, a spus Violeta.
Mişu povesteşte cu drag despre copiii pe care i-a luat acasă mama lui, de-a lungul timpului. Au fost 13. Iar el a fost singurul care a rămas de la 4 luni până acum, la 19 ani. Este recunoscător pentru acest lucru. „Nu ştiu cum poate mama să facă acest lucru, să se implice sentimental atât de mult cu atât de mulţi copii. Are un suflet extraordinar. Şi o vrabie dacă o găseşte căzută pe stradă o ia acasă, o face bine, apoi îi dă drumul să zboare“, a mai adăugat băiatul.
Sfaturi preţioase de la mama
Cu ajutorul Violetei şi al întregii familii, Mişu Durac a devenit un om extraordinar. Ochii lui inspiră bunătate, iar modul în care vorbeşte demonstrează că mama lui şi-a dat toată silinţa să îi dea cea mai bună educaţie. „Eu i-am explicat lui Mişu că poţi face întotdeauna un bine, dacă cineva are nevoie. Noi aşa suntem. O familie simplă, modestă, nu punem preţ pe bogăţie, niciodată. Eu consider, şi aşa l-am învăţat şi pe Mişu, că cel mai mult contează ce ai în cap şi în inimă atunci când ieşi pe stradă, nu luxul de pe tine. Consider că trebuie să ştie să deschidă gura, să ştie să fie om. Şi dacă vrei şi ai conştiinţa curată, poţi reuşi orice. Dumnezeu face minuni. Ce monedă dai, tot aşa primeşti. Oferi bunătate, primeşti bunătate şi invers. Şi noi am vrut să oferim bunătate“, a încheiat Violeta.
