5.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljTestare gratuită RT-PCR la Spitalul “Victor Babeș” din Craiova

Testare gratuită RT-PCR la Spitalul “Victor Babeș” din Craiova

Craiovenii care au nevoie de testare tip RealTime PCR pentru COVID-19 o pot face începând de vineri, 14 ianuarie, gratuit, la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Victor Babeș, din subordinea Primăriei Municipiului Craiova.

Testarea gratuită pentru COVID-19 se poate efectua zilnic, inclusiv sâmbăta şi duminica, între orele 7.00 și 19.00, fără programare prealabilă, în ordinea sosirii la sediul spitalului din Calea București nr. 64.

Rezultatele (exclusiv în limba română) vor fi disponibile pe suport de hârtie la poarta unității sau electronic, pe o adresă de e-mail, în termen de maximum 24 de ore de la testare, în funcție de numărul de solicitări.

Astfel, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Victor Babeș Craiova se implică şi mai mult în lupta pentru combaterea pandemiei de coronavirus.

Testele fac parte din proiectul pe fonduri europene – Combaterea Virusului prin Dotarea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeș” Craiova.

Testarea se va face până pe 1 martie și poate continua în funcție de contextul epidemiologic.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS