0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPieţele uitate ale Craiovei, încotro?

Pieţele uitate ale Craiovei, încotro?

Unele pieţe din Craiova urâţesc oraşul, iar până acum autorităţile nu s-au grăbit să le reamenajeze. Promisiuni au existat întotdeauna, dar acestea nu au fost duse la îndeplinire. Pimăria spune şi acum că are planuri mari pentru Piaţa Veche şi pentru Piaţa Chiriac, însă nu pomeneşte nicio dată exactă la care acestea vor fi demne de perioada în care trăim.

Piaţa Veche, o pată neagră pe obrazul Craiovei

Piaţa Veche este, de departe, una dintre cele mai urâte zone ale oraşului nostru. Hidoşenia locului se adânceşte când te gândeşti că piaţa se află chiar în buricul oraşului. Odinioară, aceasta era Târgul Vechi – un loc de cinste al Craiovei. Acum este un focar de infecţie, un spaţiu plin de gunoi care provoacă dezgust. Mai multe chioşcuri din Piaţa Veche au ars în anul 2018. De atunci, nimeni nu a mişcat un deget să cureţe spaţiul plin de gunoi. Primăria Craiova spune că acele spaţii sunt proprietate privată şi că cei care le deţin sunt obligaţi să le cureţe. Proprietarii, în schimb, au pus în locul geamurilor sparte plasă de sârmă, dar mizeria au lăsat-o exact aşa cum era. În fiecare chioşc sunt mormane de gunoi.


Proprietara unora dintre chioşcuri aşteaptă ca primăria să facă ceva şi aşteaptă mulţi bani pentru expropriere. „Eu sunt proprietară aici, suntem în litigiu cu primăria după incendiul din 2018. Ei ar fi trebuit să vină să scoată gunoiul de aici, după incendiu. Noi am pus plasă de sârmă la geamuri că dacă nu era şi mai rău. Veneau numai aurolaci şi dormeau aici şi făceau numai mizerie. Ştiu că vor face exproprieri, dar vor ei să ne dea banii pe care îi vrem noi?“, a spus o femeie care este proprietara câtorva chişcuri din Piaţa Veche.
Şi hala în care mai funcţionează câte un mic magazin arată îngrozitor. Întreaga zonă este în paragină, dar se pare că nu va ieşi prea curând din această stare.

Ce planuri are primăria cu Piaţa Veche

Primăria spune că are planuri mari cu Piaţa Veche. Însă, nimic nu este concret, iar municipalitatea speră la obţinerea de fonduri europene. Deocamdată se aşteaptă publicarea ghidurilor, iar acest lucru nu înseamnă decât că va mai dura destul de mult timp până se va mişca ceva. Asta în cazul în care se va reuşi obţinerea banilor europeni.

Până atunci mai există încă un obstacol. Exproprierea celor care sunt proprietari de chioşcuri în zona respectivă. „Proiectul legat de modernizarea Pieței Vechi este unul complex și va contribui la schimbarea în totalitate a aspectului și funcționalității zonei respective. Va fi o nouă piațetă cu multe puncte de atracție pentru fanii sporturilor de orice fel. Ne dorim ca acolo să fie un fan zone, cu mai multe clădiri și patru săli pentru diverse sporturi de interior. În acest moment, suntem în proceduri de achiziție de terenuri și expropriere și am avut deja discuții cu reprezentanții ADR SV Oltenia pentru identificarea unei axe pe fonduri europene. Așteptăm cu mare interes apariția ghidurilor, pentru a afla concret ce se poate finanța pe fonduri europene și, în funcție de asta, să putem finaliza proiectul“, au spus reprezentanţii municipalităţii.

Mizerie cruntă în chioşcurile din Piaţa Veche

Piaţa Chiriac ar urma să adune producători autohtoni

În luna septembrie 2021, primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu a anunţat că intenţionează să transforme total Piaţa Chiriac şi să aducă acolo doar producători autohtoni. În fotografiile expuse la vremea respectivă de primar apărea o clădire nouă şi foarte modernă. „Am demarat reabilitarea Pieței Chiriac și un prim pas e realizat prin refacerea infrastructurii și a instalațiilor de utilități. Întreaga suprafață a vechii zone comerciale a fost nivelată și asfaltată și se poate trece la pasul următor, respectiv repararea clădirilor și amenajarea viitoarelor tarabe, conform proiectului din fotografii.

Așa cum am promis, venim în întâmpinarea cererilor cetățenilor care au domiciliul în zonă și Piața Chiriac va deveni din nou funcțională. Aici vor avea posibilitatea să inchirieze spații doar producătorii autohtoni, care vor putea închiria standuri sau vinde direct din mașini, dar nu și firmele de intermediari. Magazinul va fi operat de SC Piețe și Târguri, iar adaosul comercial va fi modic, astfel încât ne așteptăm ca prețurile sa fie foarte mici față de supermarketuri sau restul piețelor. Dezavantajul va fi acela că veți găsi aici doar marfă de sezon, dar avantajul este că puteți cumpăra produse românești. Sperăm ca și stațiunile de cercetare, cum ar fi cea de la Dăbuleni unde se cultivă cartof dulce, măslin, fistic, kiwi, banana nordului, căpșuni etc, să se numere printre producătorii care vând aici“, declara Olguţa Vasilescu în septembrie 2021.

Ce se întâmplă acum în Piaţa Chiriac?

Piaţa Chiriac a fost preluată de Primăria Craiova, din administrarea SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL în 2019. La acea vreme, municipalitatea intenţiona să facă acolo un nou sediu pentru Direcţia de Impozite şi Taxe. Pe parcurs, s-a renunţat la această ideea. Se pare că acum Primăria Craiova ar vrea să dea Piaţa Chiriac înapoi către SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL. „Piaţa Chiriac nu se află în prezent în administrarea noastră. Primăria Craiova intenționează să o modernizeze şi să ne-o predea din nou în administrare după finalizarea lucrărilor. Deja ne-am gândit ce vom face aici. Având în vedere cererea tot mai mare de produse tradiţionale şi autohtone, dorim să amenajăm un magazin axat pe desfacerea produselor atestate de Ministerul Agriculturii ca produse tradiţionale, pe comercializarea produselor bio, a produselor româneşti în general“, a spus Adrian Dinu, purtătorul de cuvând al SC Pieţe.


GdS a fost ieri în Piaţa Chiriac. Într-adevăr, suprafaţa acesteia a fost asfaltată, aşa cum a anunţat primarul. Însă, nu există nici urmă de începere a unei construcţii noi. În schimb, la vechea clădire, cea aflată în centrul spaţiului Pieţei Chiriac, se schimbau geamurile cu unele de tip termopan. Acestea erau singurele lucrări. De asemenea, se vedea că au fost făcute câteva lucrări la interior. Dar clădirea existentă acum, căreia i se schimbă geamurile, nu are nici cea mai mică asemănare cu cea prezentată de Olguţa Vasilescu.

Cu toate acestea, primăria spune că piaţa va fi deschisă în luna martie a acestui an. „Lucrările de modernizare de la Piața Chiriac sunt avansate. Având în vedere că aceasta va fi destinată exclusiv producătorilor autohtoni, la solicitarea acestora, piața se va deschide în luna martie, când apar produsele proaspete. În această perioadă, se pun la punct contractele cu producătorii și se finalizează toate lucrările de modernizare, pentru a oferi craiovenilor o piață modernă, de unde-și vor putea procura fructe și legume de sezon“, au transmis reprezentanşii primăriei.

Piaţa din Rovine trăieşte din chiriile chioşcurilor

Piaţa din Rovine a fost modernizată de SC Pieţe la începutul anului 2016. Valorea lucrărilor s-a ridicat la aproape 100.000 lei, fără TVA. Ieri, în platoul agroalimentar nu era niciun comerciant, probabil din cauza frigului. Însă, piaţa rezistă datorită chiriilor plătite de toate chioşcurile din jurul platoului agroalimentar. „Piaţa Dezrobirii este administrată de societatea noastră. Pe lângă magazinele aflate pe terenul închiriat de la noi se află şi platoul agroalimentar, unde, aproape tot timpul anului, îşi desfac marfa producători agricoli din judeţul Dolj. În prezent evaluăm şi alte soluţii pentru diversificarea ofertei de produse către cetăţenii din zonă, cum ar fi amenajarea unui magazin cu produse bio, de producţie indigenă sau atestate ca produse tradiţionale“, a declarat Adrian Dinu, purtătorul e cuvânt al SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL.

În piaţa din Rovine nu era, ieri, niciun comerciant pe platoul agroalimentar

Fosta Piaţă Brestei, lăsată în aşteptare

Fosta Piaţa din Brestei a intrat în administrarea RAADPFL Craiova, după mai multe tentative de a fi transformată în sală de antrenament pentru box sau de a fi închiriată. „Piaţa Brestei a fost preluată de RAADPFL în 2020, prin Hotărâre de Consiliu Local, pentru a o transforma în depozit şi punct de lucru pentru RAADPFL. Însă, până acum nu s-a făcut nicio lucrare. Avem în vedere acest lucru, dar depinde foarte mult de buget“, au precizat reprezentanţii RAADPFL Craiova. Aşadar, deocamdată şi acest spaţiu este în aşteptare.

Piaţa din Brestei

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS