2.6 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljAmenzile pentru stăpânii câinilor, la cheremul poliţiştilor locali

Amenzile pentru stăpânii câinilor, la cheremul poliţiştilor locali

Săptămâna trecută, craioveanul Bogdan Botea a primit de la Poliţia Locală o amendă de 2.000 de lei pentru că şi-a scos pechinezul în grădina din faţa blocului fără lesă. Toată lumea s-a întrebat de ce această amendă uriaşă pentru lipsa unei lese. Poliţia Locală spune că agenţii de pe teren nu au făcut nimic greşit, doar au respectat legea. Numai că în Craiova sunt în vigoare două Hotărâri de Consiliu Local, care lasă mână liberă agenţilor de la Poliţia Locală să dea amenzi foarte mari, chiar şi pentru lipsa unei lese.

În cazul tânărului amendat pentru un căţel pechinez care nu avea lesă, poliţiştii locali au apelat la hotărârea care le dă posibilitatea să dea o amendă mai mare. Cu toate acestea, conducerea Poliţiei Locale nu consideră că agentul constatator ar fi exagerat cu nimic. „Agentul constatator a întocmit procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor conform prevederilor legale în vigoare. A indicat cu exactitate temeiurile juridice şi a aplicat sancţiunea contravenţională minimă prevăzută de actul normativ menţionat în procesul-verbal“, au precizat reprezentanţii Poliţiei Locale.

Poliţiştii locali s-au folosit de hotărârea mai drastică

Şi pe bună dreptate, pentru că agenţii au la cheremul lor două hotărâri cu care pot să jongleze după bunul plac. În primul rând este vorba despre HCL 108/2014, care se referă strict la gestionarea câinilor cu şi fără stăpân. Această hotărâre prevede amenzi mai drastice. „Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsa între 2.000 – 2.500 lei pentru persoane fizice si juridice: a) plimbarea câinilor pe domeniul public, fără lesă, iar cei periculoşi, fără botniţă şi lesă;“. De această hotărâre s-au folosit agenţii constatatori ai Poliţiei Locale, în cazul pechinezului.

Însă, aceştia aveau la dispoziţie şi HCL 107/2021, care permite o amendă minimă la jumătatea celei acordate craioveanului Bogdan Botea. HCL 107/2021 menţionează, la punctul c) – amendă cuprinsă între 1.000 – 2.000 lei pentru săvârșirea contravențiilor de la Art 26, care presupun „plimbarea câinilor de companie pe domeniul public/privat al Municipiului Craiova, fără lesă, iar cei periculoşi fără botniţă şi lesă“.

Aşadar, poliţiştii locali au dat cea mai mare amendă minimă posibilă. Dacă ne gândim la faptul că Bogdan Botea avea saci pentru curăţarea nevoilor fiziologice ale câinelui, că animalul nu este unul periculos şi că singura ilegalitate a fost aceea că nu avea câinele în lesă, atunci ne punem întrebarea de ce, totuşi, poliţiştii locali au acordat amendă de 2.000 de lei, când se putea da o amendă de 1.000 de lei?

Cum se apără Poliţia Locală

Poliţia Locală a transmis un răspuns către GdS în care explică faptul că agentul constatator a procedat legal. „Cele două regulamente nu fac deosebire cu privire la obligaţiile deţinătorilor de câini, în funcţie de talia acestora, atât timp cât animalele sunt plimbate pe domeniul public. Agentul constatator ar fi încălcat legea dacă fapta nu exista, dacă avea o apreciere eronată asupra faptei săvârşite de contravenient şi dacă aplica un alt cuantum al amenzii faţă de cel dispus imperativ de actul normativ în baza căruia a întocmit procesul-verbal.
Prcocesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nu se întocmeşte după cum crede şi doreşte persoana care a încălcat prevederile legale, ci în baza Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. Aceasta prevede strict şi limitativ, fără a lăsa loc de interpretare, modalitatea de încheiere a unui proces-verbal.

Având în vedere cele menţionate, considerăm că poliţistul local a acţionat cu respectarea prevederilor legale. Precizăm faptul că, după o săptămână de acţiuni preventive, Poliţia Locală a Municipiului Craiova va desfăşura acţiuni specifice. În urma acestora vor fi aplicate sancţiuni contravenţionale posesorilor de animale de companie ce nu respectă dispoziţiile legale şi produc indignarea cetăţenilor. Stabilirea sancţiunii contravenţionale şi a cuantumului amenzii este atributul legal şi exclusiv al agentului constatator, potrivit dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, care este obligat şi aibă în vedere minimul şi maximul amenzii contravenţionale prevăzute de actul normativ în vigoare“, a precizat instituţia.

În ultimii doi ani, mult mai multe avertismente decât amenzi

În tot acest scandal, atât Primăria Craiova cât şi Poliţia Locală au susţinut că HCL privind gestionarea câinilor în Craiova există din 2014. Perfect adevărat! Însă, am întrebat Poliţia Locală câte amenzi s-au mai dat în ultimii doi ani deţinătorilor de animale de companie din Craiova. Iar din răspunsul poliţiştilor reiese că până acum s-a mers mai mult pe avertismente. „Poliţia Locală a Municipiului Craiova a aplicat, în perioada 01 .01.2020 – 31.12.2021, un număr de 149 sancţiuni contravenţionale (39 amenzi contravenţionale în cuantum total de 29.800 lei şi 110 avertismente scrise) pentru nerespectarea legislaţiei în vigoare privind obligaţiile deţinătorilor de animale de companie“, a transmis Poliţia Locală.
Aşadar, nu putem să tragem decât o concluzie: micul pechinez este un câine ghinionist. Altfel, stăpânul lui ar fi putut primi al 111-lea avertisment.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS