Centrul „Sfântul Vasile“ din Craiova e plin de oameni ale căror vieţi au luat întorsături atât de nefericite încât au ajuns pe străzi. Îşi duc suferinţele sufleteşti sau fizice pe holul centrului şi în camerele pe care le împart şi pare că s-au obişnuit că gândul că sunt ai nimănui. Printre ei, o bătrâna de 84 de ani de ani, se remarcă prin ochii curioşi, care spun o poveste tristă atunci când îi priveşti. Cu toate acestea, bătrâna Constanţa e dornică de vorbă şi zâmbeşte.
Am vrut să îi aflăm povestea, iar întâmplările amintite ne-au cutemurat. Bătrâna Constanţa se întreabă, mereu, de ce s-a născut şi care i-a fost, de fapt, rostul pe pământ. Întotdeauna, când face bilanţul vieţii ei îşi dă seama că totul a fost o suferinţă continuă şi, cu lacrimi în ochi, spune că „viaţă grea ca a mea nu a avut nimeni“. Are 84 de ani şi o privire atât de tristă încât îţi dai seama că prin sufletul ei au trecut suferinţe de nedescris. Când îi asculţi povestea realizezi cât de mult poate îndura un om.
„M-a aruncat după ce m-am născut. Aşa mamă am avut“
Constanţa Belgum s-a născut în comuna Grozeşti, judeţul Mehedinţi. Era singura fată din cei şapte copii pe care mama ei i-a adus pe lume. Cu toate acestea, cea care i-a dat viaţă a abandonat-o, fără niciun fel de regret, imediat după naştere. „M-a aruncat după ce m-am născut. Aşa mamă am avut. Să nu cunosc şi eu familia, fraţii, că aveam şase fraţi. Şi-a bătut joc de mine. Până la 10 ani am crescut în orfelinat, iar la 10 ani a venit ea şi m-a luat acasă că a zis că vrea să mă crească. Dar de unde? Nu m-a ţinut nici un an şi m-a înfiat unei familii, care m-a adus la Craiova. Cred că ea vorbise demult cu ei să mă ia“, a povestit bătrâna.
„Dacă mama mea nu m-a iubit, atunci la mama vitregă ce pretenţii să am?“
Dar chinurile nu aveau să se sfârşească. Copilul de 10 ani ajunsese la o familie pe care nu o cunoştea şi simţea, încă o dată, durerea abandonului mamei. „Familia mea vitregă m-a adus la Craiova, aveau casă pe strada Amaradia. Tatăl meu vitreg a fost un om bun, nu pot spune nimic rău despre el, era blând. Dar mama vitregă s-a comportat destul de urât cu mine. Mă bătea până îmi dadea sângele la gură, îmi dădea mâncare puţină, mă punea la tot felul de munci. Poate şi eu făceam prostii, ca şi copil, dar bătaia pe care o primeam era mult mai multă faţă de ceea ce făceam eu. Ce regret cel mai mult e că nu m-au lăsat să mă duc la şcoală decât 11 clase. Mie mi-a plăcut cartea, dar nu m-au mai lăsat. Însă, eu mereu mă resemnam cu ideea că dacă mama mea bună nu m-a iubit, atunci la mama vitregă ce pretenţii să am? Mă mulţumeam că mă ţineau la ei şi că îmi dădeau o bucată de pâine“, a mai spus Constanţa.
Şi-a găsit fratele spânzurat, dar nu ştia cine e
Mama naturală nu i-a dat şansa să îşi cunoască fraţii. Ce îşi aminteşte este faptul că, la 10 ani, atunci când mama o luase înapoi acasă, acolo mai erau doar trei din cei şase fraţi. Pe restul femeia îi abandonase, ca şi pe ea. O întâmplare pe care avea să o trăiască mai târziu avea să îi aducă şi mai multă nenorocire. Într-o zi îşi aminteşte că a găsit un militar spânzurat, în apropiere de casa în care locuia la părinţii vitregi, în Craiova. „Am început să urlu să vină toţi vecinii, era un militar spânzurat. Apoi aveam să descopăr că era, de fapt, fratele meu, care avea 23 de ani. Nu îl mai văzusem până atunci, nu ştiam că este fratele meu când l-am văzut mort. Dar când am aflat că era fratele meu, care venise să facă armata în Craiova, am simţit o durere cumplită. Cum să îl găsesc tocmai eu?“, a mai povestit cu amar bătrâna.
I-au murit toţi cei trei copii
Probabil din dorinţa de a simţi iubirea şi protecţia cuiva, Constanţa s-a căsătorit la 15 ani şi viaţa ei părea că se schimba în bine. La 18 ani s-a angajat în domeniul panificaţiei şi a muncit din greu ca să aducă bani în casă. Se înţelegea foarte bine cu soţul. Împreună au avut trei copii, doi băieţi şi o fată.
Însă, viaţa îi rezervase femeii alte coşmaruri de neînchipuit. „A fost bine alături de soţul meu. Era ungur, din Târgu Mureş. Am locuit împreună cu părinţii mei vitregi. A fost un om foarte bun. Dar la 49 de a murit, a făcut infarct. Am avut doi băieţi şi o fată cu el. Pe unul l-a muşcat un câine turbat, când avea 9 ani. Eu nu mi-am dat seama că e ceva grav şi i-am tratat rana acasă. Dar la câteva zile am văzut că se agravează şi m-am dus la doctora de familie. I-a dat tratament, dar la o săptămână a murit. Fata mi-a murit la 5 ani, a făcut infarct. Iar celălalt băiat mi-a murit la 1 ani şi patru luni, tot de inimă. Nici eu nu ştiu cum am trecut prin toate. Am fost o fire foarte calmă şi înţeleaptă, dar a fost oribil să îmi pierd copiii. Viaţă ca a mea nu mai întâlneşti pe oriunde ai merge“, a spus plângând bătrâna.
Casa i-a fost demolată şi a ajuns pe drumuri
La 38 de ani, după ce îşi pierduse soţul şi copiii s-a căsătorit a doua oară. De data aceasta, bunătatea pe care o întâlnise cu primul soţ dispăruse. Nimic nu mai era la fel. Dar s-a văzut nevoită să continue. A locuit alături de cel de-al doilea soţ tot în casa părinţilor vitregi. Tatăl vitreg s-a stins la 68 de ani. Mai târziu, regimul Ceauşescu le-a demolat casa în care locuiau şi le-a dat o altă locuinţă. După ceva vreme, proprietarul de drept şi-a revendicat locuinţa şi Constanţa alături de soţ şi de mama vitregă au rămas pe străzi.
„Casa ne-a demolat-o Ceauşescu. Ne-am mutat, mai apoi, într-o casă, iar după ceva vreme proprietarul şi-a revendicat casa şi am rămas pe drumuri. Apoi ne-am mutat pe strada Simion Bărnuţiu, într-o cabină de paznici. Am fost păsuită de proprietarii terenului respectiv, care s-au mai schimbat. A fost bine acolo, am muncit pe la oamenii care locuiau pe stradă, ne descurcam. Până pe 2 ianuarie, anul acesta, când ne-a luat casa foc şi am rămas, din nou, pe drumuri. Am suferit enorm. Acum am ajuns aici, la adăpostul pentru oamenii străzii. Eu şi soţul avem ajutor social de câte 120 de lei fiecare. Pensie nu am, chiar dacă am muncit 21 de ani la panificaţie. În rest am muncit mereu pe la cine s-a putut. Am avut viaţă grea cu soţul al doilea. Nu e un om bun. Am luat bătaie toată viaţa de la el. Inclusiv acum bea foarte mult, îmi vorbeşte urât, vai de capul meu“, a mai spus femeia.
„Pe mama am mai întâlnit-o când aveam 38 de ani“
Amintiri frumoase pentru bătrâna Constanţa nu prea există. Aproape nimic din ce i s-a întâmplat nu îi aşterne zâmbetul pe faţă. Tot ce i s-a întâmplat frumos de-a lungul vieţii s-a sfârşit tragic.
De fapt, singurele întâmplări frumoase din viaţa ei au fost căsătoria cu primul soţ şi cei trei copii, atât cât a putut să se bucure de ei. Pe mama sa a mai întâlnit-o, din întâmplare, atunci când avea 38 de ani. „Eram cu cel de-al doilea soţ meu pe stradă, pe la Medicina Veche. Am văzut o femeie, în staţia de autobuz, care stătea pe jos şi pe care am auzit-o strigând: Tanţo, Tanţo. Soţul mi-a zis că femeia aia seamănă cu mine şi atunci mi-am dat seama că e mama mea naturală. Nu-mi mai amitesc exact ce s-a mai întâmplat în ziua aceea. Dar apoi nu am ţinut legătura. Ştiu că o singură dată a venit la mine la spital, eram internată, şi mi-a zis că o să mă ia în tron de acolo. Ca să vă daţi seama ce fel de mamă am avut…“, a spus plângând bătrâna Constanţa.
„E prea târziu pentru mine“
Chinurile vieţii ei se văd pe chipul brăzdat. Priveşte în jos, lăcrimează, oftează, apoi spune resemnată: „Acum nu îmi mai doresc nimic, e prea târziu pentru mine. Câte zile mai am, vreau să fie mai liniştite şi să mai pot şi eu să muncesc. Aici, în adăpost, mă simt bine. Am unde să pun capul, nu mă ninge, nu mă plouă. Nu mai am alte pretenţii. La ce viaţă grea am avut, sunt obişnuită cu orice“, a încheiat bătrâna.
Cu toate acestea, o discuţie cu ea e hrană pentru suflet. Resemnarea şi tăria ei pot fi o lecţie importantă pentru mulţi oameni care traversează perioade grele şi care simt, uneori, că nu mai pot duce greutăţile.
Citeşte şi: Amenzile pentru stăpânii câinilor, la cheremul poliţiştilor locali
