Luna martie este dedicată femeilor, iar Gazeta de Sud vă prezintă astăzi povestea unei femei puternice, dispusă să ajute oamenii chiar şi în cele mai critice momente. Alexandra Grigore lucrează la SMURD, în cadrul ISU Dolj. Are doar 31 de ani şi a ales meseria de paramedic tocmai din dorinţa de a fi alături de oamenii afaţi în suferinţă.
Alexandra participă la orice misiune pregătită să facă tot ce îi stă în putere pentru a ajuta oamenii sau chiar pentru a-i readuce la viaţă, atunci când este nevoie. Este o mână de om, dar un munte de voinţă şi putere. Nu se fereşte de nicio misiune şi spune că mulţumirea pe care o are după o intervenţie reuşită este combustibilul cu care se alimentează pentru a merge mai departe.
„Am făcut voluntariat în cadrul ISU timp de un an, în 2019. Am prins foarte mult drag de meseria aceasta, m-am familiarizat cu ea. Apoi am decis să mă angajez aici şi nu regret absolut nimic. M-am acomodat destul de repede cu toate. Îmi place foarte mult să ajut oamenii, în special. Merg şi în misiuni pe SMURD, dar şi în misiuni de stingere. La început am simţit puţină reticenţă. Asta pentru că, probabil, colegii se gândeau că sunt femeie şi nu pot face faţă. Însă eu le-am dovedit că pot să mă descurc la fel de bine ca ei. Dar pot spune că au fost alături de mine, au fost deschişi şi m-au învăţat tot ce ştiu acum. Suntem o adevărată echipă!“, a povestit Alexandra Grigore.
Doi copii s-au stins sub ochii ei
Meseria de paramedic nu este pentru oricine. Trebuie să ai nervi de fier şi capacitatea să acţionezi oricât de terifiante sunt imaginile pe care le vezi într-o misiune. Alexandra ştie foarte bine acest lucru. Însă, cu toate acestea, există momente din meseria ei greu de depăşit.
Tânăra vorbeşte cu vocea tremurândă despre un caz care i-a rămas marcat pe suflet şi pe care, probabil, nu îl va uita niciodată. „A fost un caz care m-a marcat profund. A fot vorba despre doi copilaşi înecaţi. Am mers acolo şi a fost un şoc să îi văd. Îmi dădeam seama că nu prea au şanse să revină la viaţă. Am făcut tot ce ne-a stat în putere să îi salvăm, însă a fost imposibil. Atunci m-am pus în locul părinţilor şi am simţit neputinţă şi durere. Dar, din păcate, nu mai era nimic de făcut“, a mai povestit paramedicul.
„Toate cazurile grave ne marchează, într-un fel sau altul“
Chiar dacă funcţionează ca un robot în timpul unei misiuni, după reguli stricte, când lucrurile se liniştesc, indiferent de finalul poveştii, Alexandra devine un om pe al cărui suflet apasă tragediile la care ia parte. „Am învăţat sau încerc mereu să învăţ că trebuie să trec peste aceste situaţii delicate fiindcă altfel nu îmi pot face meseria. În general, când mergem în misiune nu ne mai gândim ce greutate apasă pe umerii noştri. Ne gândim doar să ajungem cât mai repede şi să ne facem treaba cât mai bine. Din fericire, nu am avut cazuri în care rudele anumitor victime să de învinuiască de ceva sau să ne îngreuneze misiunea.
Toate cazurile grave ne marchează, într-un fel sau altul. Atunci când este vorba despre copii lucrurile sunt şi mai grele. Dar satisfacţia mea cea mai mare este atunci când văd, la finalul misiunii, cum oamenii sunt în siguranţă şi ne mulţumesc pentru ce am făcut pentru ei. De exemplu, am mers la un pacient destul de în vârstă, care se înecase cu mâncare. Când am ajuns era inconştient. I-am făcut imediat manevrele de resuscitare şi am reuşit să îl readucem la viaţă. Familia a fost foarte bucuroasă, ne-a mulţumit. Orice caz cu final fericit este o mare mulţumire pentru că, practic, pentru asta muncesc“, a mai spus Alexandra Grigore.
„Fiecare misiune mă face să îmi doresc şi mai mult să ajut“
Orice misiune a învăţat-o pe Alexandra o lecţie. Însă, cea mai importantă dintre ele este aceea că nu trebuie să renunţe niciodată, oricât ar fi de greu. „Nu m-am gândit niciodată de când lucrez aici să renunţ şi să mă orientez către altă meserie, indiferent de cazurile pe care le-am văzut. Din contră! Fiecare misiune mă face să îmi doresc şi mai mult să ajut şi alţi oameni care vor avea nevoie. După ce ies din tură încerc să mă deconectez de tot ce am trăim la muncă şi să las gândurile acelea aici. Probabil acesta este una dintre cele mai grele încercări la care suntem suspuşi cei care lucrăm la ISU. Să învăţăm să lăsăm deoparte tot ce vedem în timpul serviciului, ca să nu ne afectăm familiile. E foarte greu, dar pe parcurs te obişnuieşti. Evident că am momente în care nu reuşesc să îmi scot totul din minte cu rapiditate şi am anumite stări proaste şi acasă. Dar, din fericire, soţul mă susţine şi înţelege situaţia. Faptul că putem salva oameni ne ajută să trecem peste orice!“, a încheiat Alexandra.
Tânăra este exemplul că o femeie poate face faţă oricărei meserii şi că puterea vine din interior, atunci când îţi doreşti cu adevărat să pui umărul la treabă.
