Administrația Bazinală de Apă Jiu a demarat, astăzi, acțiunile dedicate sărbătoririi Zilei Mondiale a Apei, evenimente ce se desfășoară sub sloganul “Să facem invizibilul, vizibil!”.
Împreună cu voluntari ai Asociația “Ape fără Plastic” reprezentanți ai Administrației Bazinale de Apă Jiu au desfășurat o amplă acțiune de igienizare a lacului Ișalnița, pe râul Jiu, unde este montat barajul plutitor.
Igienizarea de azi a marcat Ziua Internațională a Râurilor și a deschis “Săptămâna apelor” (între 14 martie – Ziua Internațională a Râurilor – și 22 martie – Ziua Mondială a Apelor), participanții Apele Române Jiu și Ape fără Plastic dorind să atragă un semnal de alarmă și, totodată, să sensibilizeze opinia publică cu privire la importanța păstrării calității râurilor.
Lăsăm fotografiile să “vorbească”, să ne arate un râu sufocat de gunoaie, cât de importantă este bariera plutitoare montată de cei de la Ape fără Plastic și cum ne ajută pe noi, fie că suntem gospodari ai apelor, fie simpli cetățeni.
Alte acțiuni de igenizare
Și cum Ziua Mondială a Apei se va sărbători în 22 martie – anul acesta aducem “la suprafață“apele subterane: Să facem invizibilul vizibil!.
Zilele viitoare urmează si alte acțiuni de igienizare, în toate subunitățile A.B.A Jiu din cele 4 județe ( Dolj, Gorj, Mehedinți și Hunedoara), alături de Apele Române Jiu anuntându-și intenția de a se alătura și alți colaboratori. Printre aceștia CA Oltenia, Go România, Mai Mult Verde, primării, voluntari instituții de învățământ.
“ Atragem încă o data atenția tuturor, că apa trebuie protejată de orice sursă de poluare. Râurile nu sunt tomberoane! Nu aruncați la întâmplare deșeurile, care vor ajunge, la final tot în apă! Să fim responsabili, înseamnă să ne pese! Vă așteptăm alături de noi, la marea acțiune de igienizare dedicată Ziei Mondiale a Apei, ce se va desfășura chiar pe 22 Martie, arătând astfel că suntem uniți și gată oricând Să păstrăm Apele curate!”
Știati că….?
Poluarea poate avea consecinţe majore asupra folosirii rezervei subterane la alimentarea cu apă în scop potabil, iar depoluarea surselor de apă din pânza freatică este un proces foarte anevoios;
Efectul activităților umane asupra apelor subterane va avea impact asupra calității ecosistemelor acvatice și terestre direct dependente dacă așa-numitele reacții de atenuare naturală (biodegradarea în sol și subsol) nu sunt suficiente pentru a îndepărta poluanții.