24.5 C
Craiova
sâmbătă, 2 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljTârg de Paşte la Craiova

Târg de Paşte la Craiova

Craiova intră în atmosfera Sărbătorilor Pascale, în perioada 15 – 25 aprilie 2022, cu numeroase activități pentru copii, bunătăți pentru toate gusturile și spații urbane revitalizate.

Comercianți și meșteșugari din toată țara își vor prezenta, de vineri 15 aprilie, începând cu ora 16.00, ofertele diversificate în Piața Mihai Viteazul, în căsuțele amplasate pentru Târgul de Paște din Craiova, dar și în zona fântânii arteziene, unde copiii vor avea parte de surprize inedite pentru ediția din acest an, potrivit unui comunicat al Primăriei Craiova.

Cei mici vor avea ocazia să meargă cu poneii

Pentru prima oară, cei mai mici dintre vizitatorii târgului de la Craiova vor avea ocazia să meargă cu poneii, dar și să admire iepurașii, să vizioneze expoziții de fotografie sau pictură, să urmărească spectacole de muzică și dans, să se dea în carusel sau să participe la atelierele interactive: de pictură, ateliere pentru decorațiuni de Paște, aranjamente florale, pentru realizarea de ouă încondeiate, ateliere muzicale etc.

Comercianţii îi vor ademeni pe craioveni și turiști cu produse tradiționale

Cei peste 35 de comercianți prezenți în centrul municipiului îi vor ademeni pe craioveni și turiști cu produse tradiționale din carne, brânză, cozonaci, prăjituri de casă, dulceață, gemuri, zacuscă, șerbet de casă, prune uscate, vin, forme de ciocolată, cipsuri, turtă dulce, dar și cu produse realizate cu migală de artiști hand-made, cu țesături de lână, picturi pe lemn sau costume populare.

Decorațiuni inedite una dintre cele mai frumoase zone din municipiu

Pentru iubitorii de mișcare, Primăria Craiova a pregătit cu decorațiuni inedite una dintre cele mai frumoase zone din municipiu, care are și cea mai mare importanță istorică și religioasă – părculețul din jurul Casei Băniei și al Catedralei Sf. Dumitru, unde zeci de felinare se vor aprinde magic în noaptea de Florii. În așteptarea Sărbătorilor Pascale, Primăria Craiova a renovat toate aleile și scările cu materiale naturale, a schimbat tot mobilierul urban din zonă, a revitalizat spațiile verzi și a plantat mai multe tipuri de arbori precum cireși japonezi, magnolii sau conifere.

Vor fi prezentate spectacole în Piața Mihai Viteazul

În perioada Târgului de Paște, vor fi prezentate spectacole în Piața Mihai Viteazul, de instituțiile partenere Primăriei Craiova, în după-amiezile de 15, 16, 17 și 21 aprilie, iar doritorii de bunătăți alese pot merge și în zona cu food truck-uri de pe esplanada Teatrului Național Marin Sorescu.

Pe lângă evenimentele de divertisment, în Piața Mihai Viteazul va fi amplasată și o expoziție cu vânzare de flori.

Vineri, 15 aprilie

Orele 16.00 – 18.00

  • Palatul Copiilor – Dans, Muzică, Teatru

Orele 17.00 – 20.00

  • Activități ecvestre zona fântânii arteziene

Orele 18.00 – 20.00

  • Ca Olteanu nu-i niciunu’ – Spectacol în Piața Mihai Viteazul, prezentat de cursanții Atelierelor de Folclor de la Ansamblul Folcloric Maria Tănase

Orele 20.00 – 20.30

  • Corul Filarmonicii Oltenia

Sâmbătă, 16 aprilie

Orele 11.00

  • Palatul Copiilor – Atelier de pictură

Orele 17.00 – 19.30

  • Ansamblul Artistic Perlele Olteniei

Orele 17.00 – 20.00

  • Activități ecvestre zona fântânii arteziene

Duminică, 17 aprilie

Orele 17.00 – 20.00

  • Activități ecvestre zona fântânii arteziene

Orele 19.00

  • Baletul Operei Române Craiova

Joi, 21 aprilie

Orele 16.00 – 17.00

  • Grupul de viori – Ceata lui Streață, prof. Nicolae Streață

Orele 17.00 – 18.00

  • Grupul vocal de folclor, prof. Mirela Duță – Liceul de Artă „Marin Sorescu”

Orele 18.00 – 18.45

  • Spectacolul De-a capra, Teatrul Colibri

Orele 17.00 – 20.00

  • Activități ecvestre zona fântânii arteziene

Vineri, 22 aprilie

Orele 17.00 – 20.00

  • Activități ecvestre zona fântânii arteziene

Sâmbătă, 23 aprilie

Orele 17.00 – 20.00

  • Activități ecvestre zona fântânii arteziene

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS