-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljFundaţiile unor chioşcuri, uitate pe trotuar la Rotonda

Fundaţiile unor chioşcuri, uitate pe trotuar la Rotonda

De ani buni, foarte multe chioşcuri stradale, în care se comercializau diverse produse, au fost demolate în Craiova. Însă, chiar şi după atâta vreme, la Rotonda încă mai există fundaţiile unor vechi magazine, chiar pe trotuar.

O parte din trotuarul din faţa Spitalului de Neuropsihiatrie din Craiova, exact la intersecţia dintre Străzile Calea Bucureşti şi Horia, nu prea poate fi folosit fiindcă pe acesta au rămas fundaţiile vechi a două chioşcuri care au fost demolate în urmă cu mai mulţi ani. Fundaţiile acoperă mai bine de jumătate din lăţimea trotuarului, iar pe cealaltă jumătate se parchează, de obicei, mai multe maşini. Aşadar, oamenilor le rămâne să urce pe fundaţiile vechi sau să meargă pe un segment de trotuar foarte îngust.

Dincolo de disconfort, perimetrul pe care au rămas vechile fundaţii arată foarte urât. Acestea se află într-o zonă intens circulată, iar foarte aproape Primăria Craiova a reamenajat scuarul de pe Calea Bucureşti. Rămăşiţele fundaţiilor, însă, au fost trecute cu vederea. Pe aceste fundaţii, care sunt lipite de gardul spitalului, au rămas inclusiv bucăţi de gresie ce au acoperit, la un moment dat, podelele chioşcurilor. „Nu ştiu de ce le-au lăsat aşa. Pe la noi lucrurile se cam fac pe jumătate. Dacă tot le-au dărâmat, de ce nu le-au îndepărtat cu totul? Arată foarte urât. Bătrânii se pot accidenta pentru că aceste fundaţii nu sunt la nivel cu trotuarul şi au mai rămas şi bucăţi de fier“, a spus o femeie.

La colţul străzii, lipseşte asfaltul de pe trotuar
La colţul străzii, lipseşte asfaltul de pe trotuar

Spărturile pentru fibra optică, acoperite în bătaie de joc

Ca un „bonus“, după ce se termină aceste fundaţii, urmează colţul trotuarului dinspre strada Calea Bucureşti, care a rămas fără pic de asfalt şi completează perfect peisajul. Ca un paradox, tebuie doar să traversezi strada până scuarul amenajat cu pietricele, diverse plante sau copaci de Primăria Craiova. Însă, această zonă a fost trecută cu vederea.
În plus, tot pe acel trotuar, spre poarta spitalului şi mai în faţă, spre strada Dezrobirii, un segment destul de mare a fost spart pentru introducerea fibrei optice de către o firmă de cablu şi telefonie. Apoi, trotuarul a fost adus la starea iniţială în bătaie de joc. Practic, în loc de asfalt s-a acoperit mai mult cu piatră, care a fost doar puţin omogenizată cu asfalt, cât să se fixeze. Acum trotuarul este peticit şi arată foarte rău, iar situaţia durează de luni de zile.

Aşa s-a refăcut trotuarul  de pe strada Horia
Aşa s-a refăcut trotuarul de pe strada Horia

GdS a mai scris despre subiectul legat de spărturile care s-au făcut pentru introducerea fibrei optice, în mai multe zone din oraş. La vremea respectivă, adică în toamna anului trecut, primăria a spus că firma care s-a ocupat de lucrări avea autorizaţie de construire până pe 15 noiembrie. De asemenea, reprezentanţii municipalităţii au precizat atunci că cei care sparg trotuare sau străzi au obligaţia să readucă la starea iniţială zonele unde lucrează. Însă, în cazul trotuarului din zona Spitalului de Neuropsihiatrie, aducerea lui la starea iniţială a fost făcută de mântuială. „Aşa l-au refăcut ei. În loc de asfalt, e multă piatră. Arată urât, dar e mai bine decât dacă era gaură. Dacă nu îi controlează nimeni şi nu sunt traşi la răspundere să nu urâţească oraşul, fac ce vor“, a spus Marcela Dumitru.

Semaforul din zonă se ascunde după crengile copacilor

În aceeaşi zonă, este o problemă cu vizibilitatea semaforului de la intersecţia străzii Calea Bucureşti cu Horia, din direcţia Institut – Universitate. Crengile copacilor din curtea Spitalului de Neuropsihiatrie au crescut mult şi nu au fost toaletate. Din această cauză, ele împiedică vizibilitatea şoferilor către semaforul suspendat deasupra străzii. Problema se resimte mai mult atunci când intersecţia este aglomerată, iar şoferii care sunt mai în spate nu pot vedea semaforul de pe stâlpul din dreapta intersecţiei şi nici pe cele mici, montate în urmă cu câteva luni, în zona de jos a stâlpilor.

Am întrebat Primăria Craiova când se vor rezolva aceste probleme, însă până la închiderea ediţiei nu am primit un răspuns.

UPDATE: Primăria Craiova ne-a transmis un răspuns astăzi. Instituţia spune că fundaţiile uitate pe trotuar vor fi ridicate de către RAADPFL joi şi zona va fi reamenajată.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS