0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPrimăria Craiova: găinile, caprele, oile, caii să dispară din oraș!

Primăria Craiova: găinile, caprele, oile, caii să dispară din oraș!

S-a decis. Craiovenii nu mai au voie să crească găini, raţe, gâşte precum şi capre, oi, cai, porci. În orice zonă a oraşului s-ar afla, aceştia nu au voie să crească în propria gospodărie păsări şi animale.

Consiliul Local a votat ieri modificarea Regulamentului pentru gospodărirea oraşului prin care se interzice creşterea păsărilor şi animalelor. Creşterea păsărilor şi a animalelor este intrezisă de acum în toată Craiova. Această interdicţie a existat şi până la acest moment, dar era valabilă doar în cazul craiovenilor care locuiesc în zona A şi B a Craiovei.

Majoritatea consilierilor locali a decis ieri, nici urmă de păsări şi animale în cartierele oraşului, chiar dacă acestea sunt situate la periferia municipiului. Prin urmare, craiovenii care deţin găini, raţe, gâşte, porci, oi, capre, cai trebuie să scape cât mai repede de ele, altfel riscă să fie amendaţi.

Autorităţile nu mai vor să audă cocoşii cântând sau să vadă turmele de capre trecând pe stradă. Din acest motiv, ieri în Consiliul Local au fost discuţii aprinse pe această temă. Singurii care au ţinut apărarea craiovenilor crescători de păsări şi animale au fost consilierii de la USR. Ei au cerut o dispensă pentru craiovenii de la marginea oraşului.

Consilierii locali au decis: fără păsări și animale în Craiova
Consilierii locali au decis: fără păsări și animale în Craiova. Singurii care au ţinut apărarea craiovenilor crescători de păsări şi animale au fost consilierii de la USR.


„Susţinem acest demers. Din păcate, unele locuri, mai ales cele din zona D a municipiului Craiova, sunt numai cu numele în oraş, faptic sunt undeva în Evul Mediu. Vă rog să vă duceţi să vedeţi cum este la Făcăi sau anumite zone din cartierul Catargiu, unde primarii dinainte au luat şinele de tramvai şi le-au pus pe post de asfalt. Aici, oamenii nu au apă şi canal. Mie mi se pare că pentru anumite zone din Craiova punem căruţa înaintea boilor. Oamenii sunt numai cu numele în Municipiul Craiova. De facto ei trăiesc undeva în mediul rural. De aceea propunerea pe care o face grupul USR este să facem un amendament şi să aplicăm acest regulament pentru zonele A, B şi C, iar pentru zona D să discutăm peste şase sau 12 luni. Oamenii de aici sunt numai pe hârtie în Municipiul Craiova, ei nu au condiţii de mediu urban. Primăria Craiova nu a investit nimic în comunitatea lor în ultimii 50 de ani”, a spus Cezar Drăgoescu, liderul consilierilor USR.

Craiovenii nu au voie să mai dețină cai


Unii dintre consilierii locali de la PNL au dus discuţia în acelaşi punct. În sensul că, nu poţi să-i ceri craioveanului de rând care nu are nici apă, nici canal şi nici asfalt să nu crească în propria gospodărie măcar o găină. „Eu cred că va ieşi scandal. Nu putem să le spunem craiovenilor că într-un loc unde nu este asfaltat şi nu au nici canalizare nu au voie să crească găini. Sunt nişte oameni nevinovaţi care plătesc impozit pentru Craiova„, a spus Adriana Ungureanu, consilier local PNL. Cu alte cuvinte, trăieşti ca la ţară, dar autorităţile au pretenţii de metropolă.

La oraş nu-i ca la ţară

Fără cai la oraș
Fără cai la oraș

Alţi consilieri locali au ridicat problema locuitorilor din zonele preluate de Municipiul Craiova de la localităţile rurale învecinate. Oamenii de la ţară s-au trezit peste noapte la oraş, iar acum nu mai au voie să crească nici măcar găini.


„Şi eu sunt de aceeaşi părere. Craiova îşi propune să se extindă. A luat anumite terenuri din localităţile rurale învecinate. Locuitorii vin din mediul rural şi sunt obişnuiţi să crească animale şi au nevoie de operioadă de acomodare. Este foarte util un amendament”,

a spus Cosmin Teodorescu, consilier USR. El a solicitat ca aceste zone să fie excluse de la prevederile acestui Regulament.

Să dispară și rațele


Au fost consilieri care au cerut să li se dea craiovenilor timp ca să „scape” de păsările şi animalele din ogradă. „Nu cred că am putea exclude zona D şi să acceptăm zona C. Pe de altă parte cred că am face o discriminare între cetăţenii acestui oraş. Ne dorim să avem un oraş european şi nu putem accepta aceste excepţii. Pe de altă parte, este o problemă. Aşa cum corect au precizat unii dintre colegi, ar fi bine să avem o perioadă de tranziţie, să zicem de şase luni după care să intre în vigoare această hotărâre. Cetăţenii care cresc animale să ştie că peste şase luni această hotărâre intră în vigoare şi există această intredicţie. Să nu-i prejudiciem, poate au animale mai multe şi să aibă timp să scape de aceste animale„, a susţinut Dan Spânu, consilier PSD.

Fără capre la oraş

Fără capre în Craiova
Fără capre în Craiova

Craiovenii s-au plâns autorităţilor că le cântă la fereastră cocoşul vecinilor, iar turma de capre le trece pe la poartă. Drept urmare, autorităţile au decis: fără capre la oraş.

Am fost printre cei care au solicitat extinderea acestui regulament şi pentru zona C şi D. Vă dau un exemplu, pe strada Gârleşti se cresc capre, pe strada Toamnei se plângea cineva disperat că vine din tura de noapte şi la patru dimineaţa îi cântă cocoşul vecinului. Este o măsură nepopulară, dar pentru fiecare om care nu va mai fi lăsat să crească animale, sunt 10-20 din zona respectivă care vor aprecia şi se vor bucura că vor avea linişte, nu vor mai avea mirosuri. Consilierii care au introdus amendamentul pentru zona D, pot să-mi povestească care este zona D, unde este? Zona de extravilan despre care faceţi vorbire este zona C. Sunt zone în zona C care sunt mai puţin populate decât zona D. Dacă scoatem zona D nu ştiu ce rezolvăm”, a fost de părere consilierul local Octavian Sorin Marinescu.

Cine vrea să crească animale, să se ducă la ţară, spune viceprimarul Craiovei

Craiovenii nu au voie să crească porci

Sunt surprinsă. În grupul USR, toate proiectele şi discuţiile de până acum au fost despre digitalizare, despre trecerea la un oraş european, să scăpăm de epoca de piatră în care se găsesc unele cartiere. Sunt două extreme. O dată vorbim de digitalizare, despre băncuţe wi-fi, dar vrem, pentru că dă bine la public, să creştem capre, vaci, oi şi porci în Municipiul Craiova. Municipiul Craiova este al cincilea din România, este centru universitar, este un oraş turistic. Când eram director la RAADPFL, nu de puţine ori am strâns cai, capre, oi şi alte animale crescute şi exploatate în zona D, iar iarna le dădeau drumul că nu mai aveau hrană pentru ele„, a explicat Aurelia Filip, viceprimarul Craiovei.

Aceasta a mai spus:

Intenţionăm prin noul regulament de urbanism să nu mai permitem construirea de unităţi locative colective în Craiova. Vrem să mergem cu investitorii spre extremitatea oraşului, în zonele noi aduse în Municipiul Craiova. Vom merge acolo cu utilităţi, cu străzi asfaltate, nu cred că cei care vor veni acolo vin să locuiască lângă porci şi capre. Pe telefonul cetăţeanului sunt foarte multe sesizări. O persoană investeşte într-o casă , iar vecinul creşte animale. Cine doreşte să crească animale să o facă la ţară. Nu vom aplica imediat amenzi, vom notifica locuitorii din aceste zone ca să ştie că există un astfel de Regulament”.

Sancțiuni


În cele din urmă Regulamentul a fost votat, 21 consilieri au spus nu creşterii găinilor şi caprelor în oraşul Craiova. Locuitorii urbei care sunt depistaţi că au în gospodărie păsări şi animale vor fi amendaţi. Creşterea acestor este o contravenţie. În privinţa sancţiunilor acestea pornesc de la 500 de lei şi ajung până la 2.500 de lei pentru persoanele fizice. În cazul persoanelor juridice amenzile sunt mai mari, cuprinse între 1.000 de lei 2.500 de lei. Constatarea şi sancţionarea contravenţiilor se face de către primar şi împuterniciţii acestuia precum şi de Poliţia Locală Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS