Zeci de persoane sunt cercetate de polițiștii doljeni pentru infracțiuni la regimul rutier și sute de sancțiuni au fost aplicate, pentru abateri în trafic, de la începutul minivacanței de Rusalii până în prezent.
În ultimele 48 de ore, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj au acționat pe principalele drumuri din județ pentru prevenirea accidentelor rutiere.
La activitățile desfășurate au participat polițiști din cadrul structurilor de poliție rutieră și ordine publică, cu atribuții pe linie de poliție rutieră. Aceştia au acționat pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente de circulație, prin depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză sau conduc autoturisme fără a deține permis de conducere sau sub influența băuturilor alcoolice, ori a substanțelor psihoactive, potrivit IPJ Dolj.
Au fost aplicate 225 de sancţiuni contravenţionale
Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 225 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 90.000 de lei, au fost reținute 37 de permise de conducere și retrase 12 certificate de înmatriculare.
Totodată, polițiștii au constatat 17 infracțiuni la regimul circulației rutiere.
Şoferi care conduceau vehicule sub influența unor substanțe psihoactive
Polițiștii Biroului Rutier Craiova au depistat o tânără 21 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Emil Gîrleanu, în timp ce se afla sub influența unor substanțelor psihoactive.
Polițiștii Secției 2 Poliție Craiova au depistat un tânăr de 27 de ani, din Craiova, care conducea un autoturism, pe strada Dr. Ion Ionescu Argetoaia, din localitate, în timp ce se afla sub influența unor substanțelor psihoactive.
În cauză, polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului ori a altor substanțe.
Depistați în timp ce conduceau vehicule sub influența alcoolului
Polițiștii Biroului Rutier Craiova au depistat un bărbat, din comuna Carpen, în timp ce conducea un autoturism pe strada Brestei, din Craiova, având o concentrație de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemena, polițiștii au despistat un alt bărbat din Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe strada Înfrățirii din localitate, având o concentrație de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului ori a altor substanțe.
Sancționați pentru depășirea vitezei legale
Un bărbat de 44 ani, din comuna Malu Mare, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism pe strada Henry Ford, din Craiova, cu viteza de 103km/h.
Un alt tânăr de 23 ani, din Balș, judeţul Olt, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism pe strada Calea București din Craiova, cu viteza de 120 km/h.
Bărbații au fost sancționați contravențional conform OUG 195/2002, fiindu-le reținute permisele de conducere.