0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljÎncepe proiectarea noului complex sportiv de la Stadionul Tineretului din Craiova

Începe proiectarea noului complex sportiv de la Stadionul Tineretului din Craiova

Începe proiectarea complexului sportiv multifuncţional care se va ridica pe actualul amplasament al Stadionului Tineretui din Craiova, potrivit unei postări pe facebook a lui Cosmin Vasile, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj.

Astăzi s-a semnat contractul cu asocierea de firme care a câștigat licitația pentru servicii de proiectare, asistență tehnică și realizarea tuturor procedurilor necesare pentru obținerea autorizației de construire a acestui obiectiv de investiții.

„Ne dorim să realizăm o sală multifunctională, având capacitatea de aproape 7.000 de spectatori, care să cuprindă arena de atletism și velodrom, omologată pentru competiții internaționale. Cerințele proiectării și execuției acestei săli sunt condiționate de omologarea acesteia în vederea desfășurarii de competiții internaționale pentru atletism și ciclism.

În plus, complexul va permite organizarea de competiții și pentru alte sporturi de sală, precum volei, baschet, handbal, fotbal de sală, dar și box, scrimă, gimnastică, tenis de câmp sau judo. În acest fel, reușim să susținem sportul și să creăm infrastructura necesară obținerii performanței. Valoarea totală a serviciilor de proiectare este de aproape 5,7 milioane de lei, fără TVA, cu finanțare din bugetul propriu al Consiliului Județean Dolj“, a scris Cosmin Vasile pe facebook.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS