-0.2 C
Craiova
sâmbătă, 16 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljO filă din istoria și lumea satului oltenesc, la Auchan Electroputere Parc

O filă din istoria și lumea satului oltenesc, la Auchan Electroputere Parc

Muzeul Olteniei Craiova organizează în colaborare cu Ansamblul Folcloric „Maria Tănase” Craiova, în weekendul 26-27 noiembrie, în incinta Centrului Comercial Auchan Electroputere Parc (Craiova, Calea București nr. 80), o sărbătoare a cântecului și costumului popular românesc, o filă din istoria și lumea satului oltenesc.

Astfel, sâmbătă, Centrul Comercial Auchan Electroputere Parc va găzdui un eveniment dedicat culturii tradiționale românești și elementelor de patrimoniu național, precum portul popular și cămașa cu altiță din Oltenia, context în care publicul larg se va bucura de o expoziție temporară a colecției private de port popular Liviu Olteanu, o paradă a iilor și un program artistic organizat de Ansamblul Folcloric „Maria Tănase” Craiova – Atelierele de folclor, Liviu Olteanu (Muzeul Olteniei) și Grupul Folcloric Grecești-Cernătești/Dolj.

Un muzeu viu

Pentru că un muzeu viu, este un muzeu care funcționează și în locuri neconvenționale, în directă interacțiune cu publicul larg, ne dorim ca evenimentul cultural pe care îl organizăm să poate rosti sensuri străvechi fără cuvinte, doar prin imagini și frânturi dintr-o lume dispărută, fără nume dar cu mare rânduială ce va fi parțial valorificată într-o expunere temporară a costumelor populare și o parada de port popular, mesaje simple, dar ample ca rost și semnificație.

O expunere vie a costumului popular din Oltenia, într-un circuit deschis publicului, se vrea a fi un loc de întâlnire cu valorile tradițiilor populare românești, oferind prilejul de a sărbători împreună cultura și valorile identitare românești.

Programul evenimentului

Programul evenimentului va fi următorul:

  • 11.45-12.00 – Spectacol muzical Liviu Olteanu (Muzeul Olteniei) și Grupul Folcloric Grecești Cernătești/Dolj,
  • 12.00-13.00 – Spectacol muzical, Atelierele de folclor – Ansamblul Folcloric Maria Tănase,
  • 13.00–13.30 – Parada iilor, Ansamblului Folcloric Maria Tănase și Grupul Folcloric Grecești Cernătești/Dolj,
  • 13.30-22.00 – Expoziție costume populare, Colecția privată Liviu Olteanu.

Manifestări dedicate tradiției populare și portului popular

Tema evenimentului se potriveste începutului sărbătorilor și ritualurilor de iarnă și vine ca un act de mărturisire a ceea ce a fost, ce mai este și ce ar trebui revalorificat din poveștile unei lumi ce încă mărturisește, prin prezența unor obiceiuri vii – cusutul cămășii cu altiță, că orice reclădire și alcătuire a lucrurilor și obiceiurilor arhaice are puterea de a salva de la uitare, oferind în fapt, un “început perpetuu”!

De asemenea, Muzeul Olteniei Craiova va iniția și realiza în perioada 24-29 noiembrie 2022, la sediul Secției de Etnografie – Casa Băniei, o serie de manifestări dedicate tradiției populare și portului popular, având ca element identitar cămașa cu altiță, în scopul de a informa publicul larg, de toate vârstele, cu privire la importanța portului popular din Oltenie, de a facilita cunoașterea și înțelegerea unei părți a patrimoniului ca premisă în prezervarea acestuia, propunând ghidaje tematice/vizite, educatie non-formala pentru cei aproximativ 800 de elevi din 13 școli generale din județul Dolj (2 din Craiova și 11 din zone rurale din județul Dolj), ce vor vizita muzeul.

Portul popular și tehnicile de producere a cămășilor cu altiță

Aducem în actualitate portul popular și tehnicile de producere a cămășilor cu altiță în zona etnografică Oltenia ce s-au conservat, în timp, prin transmiterea din generație în generație, pe filiera feminină, căci țesutul, cusutul, brodatul și toate tehnicile de producere, în general, a pieselor de îmbrăcăminte (exceptând cojoacele și hainele care se prelucrau de bărbați, în ateliere specializate), au fost apanaj feminin.

Cămaşa cu altiţă

Cămașa tradițională purtată de femei se detașează de celelalte piese de port, concentrând și redând în cele din urmă esența tuturor manifestărilor creative din arta noastră populară. Frumusețea, somptuozitatea și toate aspectele care țin de bogăția decorului cămășilor cu altiță dau acestui obiect valență de marcă identitară. Valoarea cămășilor este dată și de perpetuarea acestei piese de port peste timp, de promovarea ei în toate momentele istoriei și de ieșirea la rampă în prezent, ca piesă purtată din ce în ce mai frecvent și de tinerele generații căci istoria cămășilor cu altiță se poate studia și afla pe viu, vizitând expoziția permanentă de la Casa Băniei.

Mesajul evenimentului cultural poate fi descifrat în dublă cheie:

  • cea a cămășii tradiționale tezaurizate într-un patrimoniu muzeal de excepție la Muzeul Olteniei,
  • cămașa cu altiță creată de femeile de azi, din urban și rural, femei care lucrează din pasiune, organizate sub forma șezătorilor de altădată și care caută tocmai modele vechi, cele de final de sec. XIX și început de sec. XX pe care le-au promovat în istorie și soțiile boierilor, în sec. XIX, precum și de doamnele de la Casa Regală.

Recitaluri

În acest context, expozeul etnografic propus în cadrul comunității va insera și perspectiva urbană, actuală, de abordare a cămășii, prin prisma doamnelor care reușesc să recreeze modelele clasice de cămăși dar și a, oamenilor care vin din lumea satului autentic și care cu adevărat au „moștenit” acest meșteșug și au reușit să răzbată cu aceste comori spectaculoase care sunt cămășile femeiești de sărbătoare, până în zilele noastre.

Cămașa cu altiță din Oltenia s-a lucrat constant, fenomenul continuității fiind atestat de prezenta în satele Olteniei a numeroase femei care dețin competențe în țesut și cusut cămăși și alte piese de port tradițional.

De asemenea, duminică, 27 noiembrie, sărbătoarea cântecului și portului popular va continua cu recitaluri susținute de Taraful „Florili-n Crâng” (interval orar 12:00-12:45) și Ansamblul Artistic „Perlele Olteniei” (interval orar 13:00-13:45).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS