Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Dolj continuă activitățile în cadrul campaniei ”Gândesc Verde, Gândesc Curat”, iar în această dimineață, pentru a marca ”Luna Pădurii”, au plantat copaci în comuna Perișor.
Campania, începută în săptămâna în care Poliția Română a împlinit 201 ani de la înființare, își dorește să transmită un semnal de alarmă cu privire la importanța protejării mediului înconjurător, prin eliminarea deșeurilor din natură și conștientizarea importanței pe care o au pădurile în viața noastră.
Activitatea, desfășurată cu sprijinul Direcției Silvice Dolj, are scopul de a crea noi suprafețe de pădure și perdele forestiere, astăzi fiind plantați peste 750 de puieți de diferite specii.
Alături de cei peste 40 de poliţişti doljeni au fost și reprezentanți ai Direcției Silvice Dolj și Ocolului Silvic Perișor.
Sănătatea noastră depinde de sănătatea mediului în care trăim!
Împădurim împreună!