6.2 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDolj16 milioane de lei pentru bibliotecile din Dolj

16 milioane de lei pentru bibliotecile din Dolj

Un parteneriat încheiat cu 29 de unități administrativ-teritoriale din Dolj a fost aprobat de plenul Consiliului Județean (CJ). Se are în vedere:

  • renovarea,
  • modernizarea,
  • dotarea a patru biblioteci,
  • echiparea cu tehnică modernă a altor 26.
    Proiectul, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), este în valoare totală de aproximativ 16 milioane de lei.
    Demersul prevede realizarea unor spații destinate dezvoltării competențelor digitale, precum și pregătirea a 2.500 de persoane care provin din comunități defavorizate în vederea utilizării calculatoarelor într-un mod cât mai eficient.
    Prin această investiție, se va reabilita Casa Memorială «Elena Farago» în care, în prezent, funcționează sediul administrativ al Bibliotecii Județene «Alexandru și Aristia Aman». În aceeași incintă, este amenajat biroul de lucru al valoroasei poete, care a locuit aici și care, pentru mai bine de trei decenii, a condus destinele instituției. Trebuie scos în evidență faptul că, în urma implementării proiectului, vor fi procurate echipamente și calculatoare specifice, precum și piese de mobilier.
    De lucrări de renovare și modernizare, dar și de dotare vor beneficia și bibliotecile din comunele:
  • Ciupercenii Noi,
  • Cernătești,
  • Vela, care, la rândul lor, vor fi transformate în huburi pentru dezvoltarea competențelor digitale.
    În plus, alte 26 de instituții similare aflate în comune, în orașul Dăbuleni și în municipiul Calafat vor primi finanțare pentru cumpărarea de calculatoare și alte echipamente informatice necesare în vederea înlesnirii accesului populației din comunitățile defavorizate. În acest sens, 2.500 de persoane vor putea fi pregătite și formate pentru a folosi tehnologia nouă într-un mod cât mai folositor pentru viitorul lor.
    Beneficiarii demersului sunt unitățile administrativ teritoriale:
  • Amărăștii de Jos,
  • Argetoaia,
  • Bratovoești,
  • Calafat,
  • Calopăr,
  • Caraula,
  • Carpen,
  • Călărași,
  • Cetate,
  • Cernătești,
  • Ciupercenii Noi,
  • Coțofenii din Dos,
  • Daneți,
  • Dăbuleni,
  • Fărcaș,
  • Giubega,
  • Gîngiova,
  • Goicea,
  • Grecești,
  • Mîrșani,
  • Negoi,
  • Orodel,
  • Ostroveni,
  • Plenița,
  • Robănești,
  • Sadova,
  • Sălcuța,
  • Țuglui,
  • Vela,
  • Consiliul Județean Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS