4 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljMăsuri de stimulare a ocupării forței de muncă pentru șomeri

Măsuri de stimulare a ocupării forței de muncă pentru șomeri

Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Dolj a transmis măsurile de stimulare a ocupării forței de muncă pentru șomeri.
Creşterea şanselor de ocupare a persoanelor în căutarea unui loc de muncă se poate realiza prin:

  • informare și consiliere profesională,
  • mediere pentru identificarea unui loc de muncă,
  • formare profesională,
  • acordarea unor stimulente financiare.

Se acordă 30% din cuantumul indemnizaţiei de şomaj persoanelor care se angajează, în timpul şomajului. Ei vor primi aceşti bani până la expirarea perioadei legale de şomaj.

Condiţii de acordare

  • Condiţii de acordare a stimulentului financiar pentru şomerii care se angajează:
  • Angajarea să fie cu normă întreagă, conform prevederilor legale
  • Încadrarea în muncă să fie pe perioadă nedeterminată sau perioadă determinată mai mare de 12 luni
    – Persoanele se încadrează la angajatori cu care nu au fost în raporturi de muncă sau de serviciu în ultimii 2 ani.

Acte necesare

Actele necesare sunt:

  • Cerere conform model – Anexa nr. 10 la norme
  • Contractul de muncă sau decizie de numire, în copie
  • Document emis de angajator, din care să rezulte că în ultimii 2 ani acesta nu a mai fost în raporturi de muncă sau de serviciu cu persoana respectivă
  • Adeverinţă emisă de angajator din care să rezulte că de la data angajării şi până la sfârşitul primei luni calendaristice de la anagajare, persoana angajată a desfăşurat activitate conform contractului individual de muncă încheiat.
    Documentele se depun personal la sediul agenţiei.

Persoanele interesate pot consulta ofertele accesând www.anofm.ro/AJOFM DOLJ/Persoane fizice/Stimulente pentru ocupare acordate persoanelor înregistrate în evidenţele ANOFM/ Completarea veniturilor salariale ale angajaţilor care se încadrează înainte de expirarea perioadei de şomaj.

Citeşte şi: Expoziția Regele Carol I. Ctitorul României Moderne la Naționalul craiovean

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS