7.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCine vandalizează parcurile Craiovei?

Cine vandalizează parcurile Craiovei?

Dacă faci o simplă plimbare prin cele două mari parcuri ale Craiovei, Parcul „Romanescu” şi Parcul Tineretului nu ai cum să nu observi mobilierul vandalizat. Coşurile de gunoi sunt sparte şi doborâte sau lipsesc cu desăvârşire, băncile au început să dispară rând pe rând, ţâşnitorile de apă sunt stricate şi seci, stâlpii de delimitare smulşi şi distruşi.

Craiovenii care merg frecvent în Parcul „Romanescu” au observat că unele dintre băncile destinate relaxării au dispărut. În spaţiul destinat acestora nu se mai vede nici urmă de bancă. Pe marginea aleilor locul a rămas gol, semn că acolo se afla cândva un loc de odihnă.

„De ceva timp din Parcul Romanescu, în jurul cupolei Fanfarei şi casa Bibescu lipsesc din ce în ce mai multe băncuțe. Sunt alei întregi care nu mai au bănci”, spune un craiovean.

Parcul Romanescu

Te întrebi, unde au dispărut băncile? Au fost distruse de persoane certate cu bunul-simţ? Nu se mai integrează în peisaj sau vor fi înlocuite?
Nici ţâşnitorile de apă nu au o soartă mai bună. Multe dintre acestea nu mai sunt funcţionale. Trecătorii trebuie să caute în tot parcul o fântână care funcţionează ca să-şi ostoiască setea. Acestea fie sunt distruse sistematic, fie sunt de proastă calitate şi cedează după o scurtă perioadă de timp. În zadar sunt cârpite de administratorul parcului că a doua zi crapă din nou. De exemplu, de la intrarea în parc până la Teatrul de Vară nu găseşti o fântână care să funcţioneze.
Administratorul parcului, RAADPFL recunoaşte lipsa acestor bănci. Ele au fost relocate, este precizarea făcută de către reprezentanţii regiei.

„Băncile din zona respectivă au fost relocate, în primăvară, în alte locații unde nu existau și era nevoie. Dacă autoritatea locală va solicita montarea alor bănci în zona Cupolei Fanfarei și Casa Bibescu vom proceda la reamplasare”, spune purtătorul de cuvânt al RAADPFL Craiova, Daniela Ochea.

În concluzie, vor apărea bănci pe toate aleile parcului doar dacă cere primăria, dorinţa craiovenilor nu prea contează.

Parcul Tineretului

Parcul Tineretului, apogeul vandalizărilor

Pe lângă dispariţia băncilor şi micile stricăciuni din Parcul „Romanescu”, Parcul Tineretului este vandalizat în stil barbar. Lipsa băncilor se vede de la primul pas făcut pe aleile parcului, cu precădere la intrarea dinspre Water Park. Băncile şi coşurile de gunoi de la marginea aleilor sunt amplasate în alveole special amenajate în acest sens. Multe dintre aceste spaţii sunt acum goale, băncile lipsesc, iar coşurile de gunoi sunt distruse, trântite la pământ. Tot la intrarea dinspre Water Park două căsuţe din lemn stau şubrezite, alături de câteva bucăţi de marmură rămase aici din perioada unui simpozion de sculptură. Acestea au fost distruse, geamurile de la ferestre și uși au fost făcute țăndări. Parcul din Lunca Jiului a fost văduvit de coșurile de gunoi, ușor de smuls din postamentul metalic în care sunt prinse, dar și de unele dintre lămpile de iluminat. Stâlpişorii de delimitare, semn că pătrunderea în parc cu maşina este interzisă, au fost smulşi şi disturşi. Au fost făcuţi praf sub roţile unor autovehicule care au pătruns în incinta parcului. Au fost angajaţii RAADPFL, administratorul parcului, sau au fost persoane care au vrut să facă o plimbare cu maşina prin parc?

Parcul Tineretului-ţâşnitoare

Fântânile sunt seci

Nici fântânile de apă nu au avut o soartă prea bună. Din cele patru ţâşnitori, amplasate în apropierea locurilor de joacă, doar una mai funcţionează. Nu au scăpat nici băncile de la scena amenajată lângă terenurile de sport. Aici, şipcile din lemn de la bănci au început să se desprindă din cuie. Nici scena nu arată bine. Plăcile de granit care îmbracă fațada au picat sau au fost smulse. Fântâna arteziană din centrul parcului a avut viaţă scurtă, a funcţionat doar câţiva ani de la deschiderea parcului. Acum şi aceasta este secată.
Dincolo de aspectul negativ cauzat de distrugerile făcute periodic de De remarcat este faptul că locul de joacă şi-a schimbat radical înfăţişarea. Echipamentele de joacă destinate celor mici, dar şi adulţilor sunt noi şi moderne.

RAADPFL: „Vizitatorii distrug”

Sunt întrebări la care numai Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public și Fondului Locativ (RAADPFL) Craiova, care se ocupă de Parcul Tineretului, poate da un răspuns. Iar acesta ne-a și fost oferit, regia din cadrul Primăriei Craiova susținând că deficienţele vor fi remediate.


„Se vor mai monta bănci în parcul Tineretului în perioada următoare. Vom face verificări la fântânițele cu picior pentru băut apă (țâșnitoare) din Parcul Tineretului și Parcul „Nicolae Romanescu”, iar cele nefuncționale vor fi reparate. Ele sunt reparate periodic. Coșurile de gunoi sunt lovite, în special seara, de către unii vizitatori ai parcului și cad. În fiecare dimineață, în mod special, colegii de la Zone Verzi le pun la loc, dar de asigurarea ordinii publice în respectiva locație se ocupă Poliția Locală”, a mai spus Daniela Ochea.

Este cert că unele dintre daunele din acest parc (băncile rupte, coșurile de gunoi dispărute, mizeria din cabanele părăsite etc.) au făcute de oameni. În Parcul Tineretului nu există camere de supraveghere. Există o patrulă permanentă a Poliției Locale Craiova, care asigură paza celor 60 de ha.

Citește și: Bunuri contrafăcute, de peste 10.000.000 de lei, descoperite la Calafat

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS