2.6 C
Craiova
duminică, 17 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCei 8 bărbaţi implicaţi în scandalul din Craiova, arestaţi pentru 30 de zile

Cei 8 bărbaţi implicaţi în scandalul din Craiova, arestaţi pentru 30 de zile

Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Craiova a dispus, marţi seară, arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a celor 8 bărbaţi, implicaţi în scandalul cu violenţe din barul din Craiova.

În urma scandalului cu violenţă izbucnit între mai mulţi tineri care se aflau sâmbătă noaptea în clubul din Craiova, doi dintre cei implicaţi, printre care şi un agent de penitenciar, au ajuns la spital cu politraumatisme şi fracturi prin agresiune fizică.

Şase bărbaţi au fost reţinuţi, luni seara, de poliţişti, pentru 24 de ore, iar alţi doi au fost reţinuţi marţi.

În spaţiul public au apărut mai multe informaţii din rândul celor implicaţi. Potrivit acestora, în scandal ar fi fost implicaţi şi poliţişti din cadrul IPJ Dolj. Agresorii ar fi consumatori de droguri.

Reprezentanţii IPJ Dolj susţin încă că în acest scandal nu au fost implicaţi angajaţi din cadrul Inspectoratului. În local însă s-au aflat şi doi poliţişti care sunt audiaţi ca martori.

„În acest eveniment, nu au fost implicaţi angajaţi ai IPJ Dolj, însă, în local, se aflau doi poliţişti. Aceştia au fost audiaţi în calitate de martori şi care au furnizat informaţii cu valoare operativă ce au dus la identificarea autorilor”, a transmis IPJ Dolj.

Citeşte şi: Două cutremure s-au produs în această dimineaţă, în România

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS