300 de elevi ai Colegiul Național „Fratii Buzești” din Craiova, vor participa, mâine, la Ora de Educație Rutieră, organizată de Asociația E.D.I.T (Educație, Dezvoltare și Implicarea Tineretului), în parteneriat cu Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă și Poliția Română.
Pentru întâlnirea cu elevii mai mici, de învățământ primar, echipa E.D.I.T a pregătit:
- activități speciale pentru învățarea regulilor de circulație,
- comportamentelor dezirabile în trafic, prin jocuri de rol sau exerciții non-formale, cum ar fi poveștile.

La finalul Orei de Educație Rutieră, elevii celor 6 clase de a III-a și a IV-a vor avea o vizită surpriză, prin intervenția unui polițist rutier. Vor putea intra în laboratorul de siguranță rutieră al Poliției Românei.

Toți elevii participanți vor primi un kit de educație pentru siguranță.
Proiectul este realizat cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă.
Experienţe inedite
Cursurile se vor ține la între orele 9.00 – 12.00, pentru elevii claselor a III-a și a IV-a, și între 10.30-12.30, pentru liceeni claselor a XI-a și a XII-a.
La „Ora de educație rutieră la liceu”, 150 de liceeni din clasele a X-a, XI și a XII vor afla mai multe despre siguranța rutieră și prim ajutor. Informațiile vor fi puse la dispoziție de:
- reprezentanții Poliției Românie,
- instructorii ISU,
- pilotul de raliuri, Adrian Grigore, în calitate de expert al Asociației EDIT în conducere defensivă.

La finalul prezentărilor, tinerii vor avea posibilitatea de a pune întrebări și vor experimenta simulatorul de impact, un aparat ce imită un accident rutier frontal, produs cu viteza de 15 km/h și arată în mod direct importanța purtării centurii de siguranță. Cursul va dura aproximativ 2 ore.
Citeşte şi: Un pompier drogat a lovit cu maşina o fetiţă pe trecerea pentru pietoni