2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCulturaConcertul caritabil de colinde “ColinDar cu Paula Seling”, o adevarată tradiție pentru craioveni

Concertul caritabil de colinde “ColinDar cu Paula Seling”, o adevarată tradiție pentru craioveni

Concertul caritabil „ColinDar cu Paula Seling“, organizat de Asociația Vasiliada, ajuns la a 14-a ediție, a devenit pentru craioveni o adevarată tradiție filantropică. Marţi, 21 noiembrie, a reunit peste 350 de spectatori și numerosi artiști într-un impresionant gest caritabil.

Ediția din acest an a fost găzduită de Filarmonica Oltenia Craiova și s-a desfășurat în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Acad. Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei si Mitropolitul Olteniei.

22 de ani de activitate social – filantropică în Oltenia

Evenimentul, a fost transmis în direct de TVR Craiova, încheind astfel seria de acțiuni desfășurate cu prilejul împlinirii a 22 de ani de activitate social-filantropica a Asociației ,,Vasiliada” în sud-vestul României.

Cu acest prilej, Înaltpreasfintitul Părinte Acad. Dr. Irineu, Mitropolitul Olteniei, prezent in sala Filarmonicii Olteniei, a fost invitat pe scena si a vorbit pentru inceput despre nașterea după trup a Fiului lui Dumnezeu:

„Profetul David spunea în unul din psalmii săi „cât de bine și cât de frumos este să fie frații împreună”. În această seară minunată suntem cu toții să preamărim pe Dumnezeu. Creștinătatea aduce imn de laudă Celui care S-a făcut om pentru mântuirea noastră. Deși este Fiul Tatălui ceresc, S-a întrupat pentru noi, adică S-a născut din Preacurata Maria, în ieslea din Betleem. Este cea mai frumoasă bucurie pe care a dat-o Dumnezeu, este un semn că Dumnezeu ne iubește. Tatăl cel ceresc a trimis pe Fiul Său în lume ca să Se facă om, să Se răstignească și să învie pentru noi. Vorbim de actul mântuirii. Mântuitorul Iisus Hristos ne-a ridicat prin această jertfă în iubirea Tatălui ceresc ca noi să fim o familie. Noi toți suntem copiii lui Dumnezeu”.

La final, Înaltpreasfinția Sa a mulțumit bunului Dumnezeu și tuturor celor care au contribuit la săvârșirea faptelor bune desfășurate la nivelul Asociației:

„Asociația „Vasiliada” se străduiește de ani buni de zile în Mitropolia noastră să aducă puțină odihnă celor săraci. Dar dragostea lui Dumnezeu se vede din puținul nostru pentru că spune Sfânta Scriptură, mai fericit este a da decât a lua. Ne bucurăm în seara aceasta de prezența dumneavoastră. Aducem mulțumiri doamnei Paula Seling, care ne aprinde în seara aceasta luminile de Crăciun. Prin cântările de la Biserică, noi avem această prezență a lui Dumnezeu și această stare sufletească. Felicităm echipa „Vasiliada”, împreună cu dumneavoastră. Dăm slavă lui Dumnezeu și Sf. Vasile cel Mare, ocrotitorul Vasiliadei. Mulțumim tuturor celor care sunt lângă noi permanent. Fie ca Domnul Hristos, Cel ce S-a născut din Preasfânta Fecioara Maria, să fie cu noi cu toți. Amin

Concertul a fost deschis cu un impresionant colind

Concertul a fost deschis cu un impresionant colind interpretat de soprana Renata Vari, de la Opera Romană Craiova. Au urmat apoi un recital de colinde bizantine și corale susținut de corurile reunite: Corul Facultatii de Teologie Ortodoxa din Craiova coordonat de pr. lect. univ. dr. Cristian Adrian Mazilita si lect. univ. dr. Victor Sapca si corul ‘’Sfanta Mucenita’’ Tatiana, dirijat de Ana Nuta.

Laura Dinu, artista care a impresionat o țară întreagă cu vocea și sensibilitatea ei, a sporit bucuria ColinDAR-ului.

Reîntâlnirea cu Paula Seling, cel mai aşteptat moment

Cel mai așteptat moment al evenimentului a fost reîntâlnirea cu Paula Seling, care a oferit spectatorilor si telespectatorilor emoție și înălțare sufletească datorită colindelor și cântecelor sfinte interpretate îngerește. O parte din colindele interpretate de Paula Seling au fost transpuse în limbaj mimico-gestual de Corul ,,Anghelos”, format din elevi cu deficiențe de auz și vorbire de la Centrul pentru Educație Incluzivă „Sfântul Vasile” din Craiova, îndrumat de părintele Adrian Stănulică.

De fiecare dată revin cu mare bucurie la concertul ColinDar organizat de Asociația Vasiliada și sunt fericită să îi întâlnesc pe îngerașii din Corul Anghelos. Consider că este firesc ca fiecare dintre noi să ne exprimăm dragostea față de oamenii de lângă noi prin gesturi frumoase, care ne stau în putință să le facem și vă multumesc tuturor pentru ca sunteți alături de noi an de an! a declarat Paula Seling.

De asemenea, Paula Seling și-a exprimat bucuria de a cânta alături de copiii Corului Anghelos și de a întoarce, prin cântecele sale, o parte din bucuria pe care o primește ori de câte ori revine pe scena ColinDAR-ului.

Colaborarea Asociației Vasiliada cu Paula Seling a început încă din anul 2005

Fondurile obținute în urma acestui eveniment vor fi orientate pentru susținerea proiectelor caritabile ale Asociației Vasiliada, desfășurate in județele Dolj și Gorj.

Colaborarea Asociației Vasiliada cu Paula Seling a început încă din anul 2005 și continuă în fiecare an prin implicarea artistei în numeroase acțiuni filantropice, printre care menționăm deja tradiționalul concert caritabil “ColinDAR cu Paula Seling”. Începând cu anul 2008, Paula Seling a devenit membru de Onoare al Asociației Vasiliada, iar în decembrie 2010 a primit din partea IPS Irineu Crucea Sfântului Nicodim de la Tismana, cea mai înaltă distincție oferită de Mitropolia Olteniei unui laic.

Asociația Vasiliada a devenit una dintre cele mai reprezentative instituții de caritate din Sud-Vestul României

Asociaţia Vasiliada este una dintre cele mai reprezentative organizații nonguvernamentale din țară, implicându-se activ în domeniul social, educațional, medical și al dezvoltării comunitare. În cei peste 20 de ani de activitate social-filantropică, Asociația Vasiliada a devenit una dintre cele mai reprezentative instituții de caritate din Sud-Vestul Romaniei.

Vasiliada ajută peste 800 de copii prin proiectele și Centrele Sociale

Astăzi, Vasiliada ajută peste 800 de copii prin proiectele și Centrele Sociale din: Craiova, Lipovu, Filiași și Târgu-Jiu. Tot la Vasiliada, peste 250 de bătrâni și familii sărace sunt ajutați săptămânal cu alimente neperisabile. Aproximativ 120 de personae cu dizabilitati sunt sprijinite să ducă o viață socială îndependentă, prin consiliere de specialitate, calificare profesională și gasirea de locuri de muncă.

Iar alături de Primăria Municipiului Craiova, Asociația Vasiliada asigură găzduire și hrană zilnică persoanelor fără adăpost, în singurul Centru specializat în acest sens din județul Dolj. În prezent, președintele executiv al Asociației Vasiliada este Pr. Dr. Mihail Florin.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS