4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDolj: 30 de permise, reținute în ultimele 24 de ore

Dolj: 30 de permise, reținute în ultimele 24 de ore

Polițiștii rutieri din Dolj au organizat și executat, ieri, acţiuni de tip “cascadă” pentru prevenirea accidentelor de circulaţie.

Cu acesta ocazie au fost instituite filtre rutiere pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză. Au fost vizați și șoferii care aleg să conducă vehicule după ce au consumat băuturi alcoolice sau substanţe psihoactive.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 152 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 20.000 de lei. Au fost reținute 30 de permise de conducere și restrase 3 certificate de înmatriculare.

De asemenea, au fost constatate şi 7 infracţiuni la regimul siguranţei circulaţiei pe drumurile publice.

Înregistrați de aparatul radar cu viteze peste limita legal admisă

Un bărbat de 56 de ani a fost înregistrat de radar când conducea un autoturism pe DN 6, în afara localităţii Işalniţa, cu viteza de 128 km/h.

Un alt bărbat, de 57 de ani, din Almăj, a fost înregistrat în timp ce conducea un autoturism pe strada Calea Severinului, din Craiova, cu 121 km/h.

Cei doi conducători auto au fost sancționați contravențional. A fost dispusă și suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 120 de zile.

Citește și: Spitalele din România au început pregătirile în caz de războ

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS