Se oprește căldura în Craiova. Termo Urban Craiova sistează furnizarea căldurii începând cu data de 1 aprilie, orele 8.00.
Oprirea perioadei de încălzire pentru consumatorii de tip urban va avea loc după 3 zile consecutive în care temperatura medie a aerului exterior depășește +10º C, între orele 20.00 – 6.00.
De la măsura opririi furnizării agentului termic pentru încălzire vor fi exceptați utilizatorii cu regim special: spitale, creşe, şcoli, grădiniţe, etc.
Pentru aceste unități sistarea serviciilor de încălzire se va face la solicitarea scrisă a reprezentanților legali ai acestor instituții.
Dispeceratul S.C. Termo Urban Craiova S.R.L. și echipele de intervenție funcționează în regim permanent pentru soluționarea oricăror probleme apărute în teren. Pentru informații suplimentare, cetățenii Municipiului Craiova au la dispoziție 24/24, numărul de telefon: 0351.914.
Citește și: Craiova: „Ziua Internațională a Cărții pentru Copii”, la Muzeul Cărții și Exilului Românesc