-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCraiova: Punct de sacrificare a mieilor în Piaţa Chiriac

Craiova: Punct de sacrificare a mieilor în Piaţa Chiriac

În Piaţa Chiriac se va deschide un punct de comercializare şi sacrificare a mieilor pentru Paşte, potrivit SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL.
Punctul de sacrificare urmează a-şi desfăşura activitatea în săptămâna dinaintea Sărbătorii Pascale. Astfel, craiovenii vor putea să-și aleagă mieii sau iezii pe care îi doresc pentru masa tradiţională de Paşte. Aici voo putea să sacrifice animalele achiziționate în condiţii optime.

În acest sens, s-au făcut deja demersurile legale pe lângă Primăria Craiova şi Direcţia Sanitar-Veterinară Dolj, în vederea obţinerii aprobărilor și autorizațiilor necesare. În paralel au fost demarate pregătirile pentru amenajarea punctului de sacrificare.

Au fost lansate invitaţii către toate primăriile din judeţul Dolj, dar şi din judeţele limitrofe, pentru a-i încunoştinţa pe crescătorii de animale că îşi pot vinde mieii sau iezii în Piaţa Chiriac din Craiova.

Sacrificarea animalelor se poate realiza numai în abatoare specializate, autorizate sanitar-veterinar pentru schimburi intracomunitare.

Punctul de vânzare şi tăiere a mieilor din Piaţa Chiriac urmează să-şi desfăşoare activitatea începând de luni, 29 aprilie – până sâmbătă, 4 mai. Între orele 8.00 – 17.00, punctul va funcţiona pe aceleaşi principii ca şi un abator.

Va dispune de spaţii dotate cu apă potabilă caldă şi rece, fiind prevăzut cu toate ustensilele necesare acestor operaţiuni, inclusiv cu asomator şi staţie de sterilizare a cuţitelor.

Sacrificarea se va face doar de măcelari autorizaţi, cu analizele medicale la zi. Carcasele de miel sau ied vor fi verificate de un medic veterinar, care le va aplica marca de sănătate înainte de a fi înmânate cumpărătorilor. În acest punct de comercializare şi sacrificare vor putea fi vânduţi şi tăiaţi numai miei şi iezi crotaliaţi, ce trebuie să fie însoţiţi de toate documentele sanitar-veterinare impuse de legislaţia în vigoare.

Citește și: (VIDEO) La Pleșoi arde Primăria

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS