Polițiștii din Calafat au depistat, pe 2 mai, la ora 9.00, un bărbat de 55 de ani, din comuna Ciupercenii Noi, în timp ce conducea un autoturism pe strada Al. Ioan Cuza, din municipiul Calafat.
Întrucât prezenta halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0.47 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.