5.1 C
Craiova
vineri, 27 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDolj(VIDEO) Când vom merge pe autostradă și drum expres de la Craiova la Constanța?

(VIDEO) Când vom merge pe autostradă și drum expres de la Craiova la Constanța?

Premierul Marcel Ciolacu și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, au anunţat miercuri, la o vizită pe șantier, că lotul 1 (17 km) de pe Drumul Expres Craiova – Pitești va fi inaugurat în acest an, înainte de termenul contractual.

Sorin Grindeanu a precizat că există șanse ca până la finalul anului să circulăm în regim de autostradă pe ruta Craiova – Constanța.
Lotul 1 construit de O care erau primul trozaltin este la stadiu fizic de 76% cu termen contractual trimestrul 1 2025. Pemierul Marcel Ciolacu a precizat că a primit o ”veste bună” de la constructor, respectiv faptul că va finaliza anul acesta cei 17 kilometri. După rezilierea contractului cu primul antreprenor, Tirrena Scavi (2022), CNAIR a atribuit contractul pentru finalizarea lucrărilor constructorului Ozaltin, iar lucrările au fost reluate în toamna anului trecut de la aproximativ 55%.

77 de kilometri din Drumul Expres dintre Craiova şi Piteşti, deja finalizaţi

Premierul Marcel Ciolacu a spus că sunt 77 km din acest drum expres între Craiova și Pitești, deja finalizați, rămânând ultimul tronson, tronsonul 4. „Sperăm să închidem cât mai repede. Nu întâmplător am fost cu domnul ministru pe A0, pentru că legătura, de fapt, nu este între Craiova și Pitești, este între Craiova și Constanța. Iarăși o promisiune făcută și doamnei primar și de către mine și de către domnul ministru companiei Ford, astfel încât să circule și românii, și agenții economici cât mai repede de la Craiova la Constanța, făcând întreaga legătură.

Este unul dintre drumurile care se multiplică cel mai mult în economie, are un coeficient de multiplicare de 1 la 8. Cu alte cuvinte, dacă investești 100 de milioane de euro, în jur de 800 de milioane de euro se vor întoarce în economia locală. Și chiar vreau să o spun, e un proiect de suflet al prim-ministrului Grindeanu în acea vreme. El a pornit acest proiect de drum expres de 122 de kilometri și tot de această dată, ministrul transporturilor, Grindeanu, va finaliza acest drum expres. Cred că e o mândrie când pornești și când finalizezi un proiect de asemenea dimensiune. E o promisiune de fapt pentru români și pentru olteni“.

Grindeanu: Trebuie să pornim proiectul pentru Craiova – Calafat

Ministrul Sorin Grindeanu a declarat că în teren pe acest lot suntem undeva la 80%. „Am avut o discuție și cu directorul, cu cei care se ocupă și de Lotul 4. Sunt cei care au făcut și Lotul 2 și Lotul 3 și știți, e o companie românească serioasă, care își face treaba. Sunt optimist, așa cum a spus și primul ministru, că în această toamnă vom avea drumul expres dat în circulație și pe acest tronson și până la kilometrul 108, cu drumul de legătură în A1. Asta este un lucru foarte important. Apropo de legătura Craiova-Constanța, pe A0 astăzi se dau în circulație acei 10 km unde am fost duminică împreună cu primul ministru, rămânând în discuție ultima legătură, cea de 17 km, de la A1 până la DN6, drumul spre Alexandria“.

Proiect demarat în 2017

Ministrul Grindeanu a menţionat că în 2017, împreună cu Olguța Vasilescu, a reactualizat un studiu de fezabilitate și s-a reușit pornirea acestui proiect. „Cred că important pentru Craiova mai e ceva: faptul că în ultimele două săptămâni, am lansat în licitație și cele trei loturi de la Craiova la Filiași, pentru că e important pentru Craiova să se lege la autostradă și pe zona Severin-Caransebeș-Lugoj.

Iar primele trei loturi, așa cum probabil că ați văzut, au fost lansate în licitație în aceste ultime 10 zile, de la Craiova la Filiași, urmând să mergem Filiași – Severin, Severin-Domaşnea, Domnaşnea – Caransebeș, Caransebeș – Lugoj. E o lucrare importantă, la fel de importantă cum pe viitor sunt încă două, de care și doamna primar și domnul europarlamentar ne spuneau mai devreme și anume, legătura prin Găneasa, pe zona de nord și acolo avem pornit studiul de fezabilitate Găneasa – Vâlcea și să se lege rapid și de asemenea, trebuie să pornim proiectul pentru Craiova – Calafat“.

Rezolvarea tuturor problemelor de infrastructură rutieră din jurul Craiovei

Ministrul Grindeanu a declarat că prin aceste proiecte, într-un final, se va rezolva de acum încolo problemele de infrastructură rutieră din jurul Craiovei. „Și o parte de care nu sunt mulțumit, dar trebuie s-o spun și anume, ritmul în care merge restul, pe centura de sud, cred, a Craiovei, sunt undeva la 80% – nu sunt mulțumit. I-aș atenționa și le-aș spune că așa cum aici, am luat decizia să reziliez contractul în urmă cu un an și am făcut foarte bine. Am reziliat și cei care au venit în loc își văd de treabă. Și uite că terminăm anul ăsta.

Nu am să ezit să fac același lucru pentru Centura Sud, la fel cum am făcut și la centura Timișoarei. Într-o lună, la Timișoara se inaugurează centura. Eu îi atenționez să-și schimbe modul de lucru și să mărească ritmul. Nu-mi doresc, nu e rolul meu, ca ministru, să reziliez contracte, dar nici să accept și să acceptăm la nesfârșit acest ritm de lucru. Repet, să se uite ce s-a întâmplat aici. S-a reziliat, a intrat un constructor serios, care anul acesta finalizează înainte de termen și chiar îi felicit, termenul de finalizare fiind, totuși, pe acest tronson, martie 2025. Dar toate asigurările sunt că vom circula anul acesta“.

Infrastructura va face din Craiova un hub regional

Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a declarat că la început proiectul s-a dorit de autostradă, dar până la urmă a ieșit drum expres. „E același lucru, e în regim de autostradă, dar atunci, dacă am fi ales varianta de autostradă, ar fi însemnat încă doi ani în plus, deci de acum pe încă doi ani, pentru că asta dura numai descărcarea de la Mediu. Deci, faptul că reușim să inaugurăm, anul acesta, Drumul Expres Pitești-Craiova – pentru noi este cred că cea mai bună veste pe care a primit-o în ultimii ani orașul Craiova, pentru că asta înseamnă dezvoltarea noastră. Dezvoltarea se va continua inclusiv cu legăturile pe care le vom avea cu întreaga regiune Oltenia, cu vestul țării, cu granița de vest, pentru că, în sfârșit, producătorii din Oltenia vor putea să-și ducă marfa către granițe“.

Olguţa Vasilescu: Prioritatea zero este Craiova – Calafat

Lia Olguţa Vasilescu a declarat că prioritatea zero pe care o discută de anul trecut, este Craiova – Calafat. „Noi așa suntem, oltenii, cerem, când ni se dă, mergem mai departe. Pentru noi e deja etapa următoare. Și etapa următoare pentru dezvoltarea acestei regiuni trebuie să fie Craiova – Calafat, care va face din Craiova un hub regional, un pol regional, inclusiv pentru legăturile pe care le va avea cu Serbia și cu Bulgaria.

Într-adevăr, ritmul de la Centura de Sud nu este mulțumitor pentru noi. Am discutat această problemă cu domnul ministru, așa cum am discutat inclusiv problema descărcării traficului în momentul în care acest drum expres va fi inaugurat la sfârșitul acestui an, dar vestea bună este că turiștii care vor veni anul acesta la Târgul de Crăciun vor putea să vină direct pe un drum expres, în regim de autostradă“.

Ministrul Sorin Grindeanu a declarat că îşi doreşte ca anul acesta, la sfârșit, să se poată merge de la Craiova la Constanța, deși termenul aici pe lotul unu este martie 2025. „Termenul pe Lotul 4 este cred că iunie-iulie 2025, deci o devansare a termenelor prin contract avute.

Citeşte şi: (VIDEO) Olt: Şi-a bătut soţia şi fiica şi a ajuns după gratii

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS