Un bărbat de 35 de ani din Craiova, care se afla cu familia în vacanță în stațiunea Jupiter, a murit înecat în mare. Tânărul intrase în apă ca să-și salveze fetița de 6 ani, când a fost tras de curenții puternici. Trupul său a fost găsit abia după 40 de ore de căutări.
Tragedia s-a petrecut miercuri, în jurul orei 18:00, în stațiunea Jupiter, lângă digul nou format. Tatăl a văzut că fiica sa de 6 ani se îneacă în mare.
Micuța se afla pe un colac gonflabil și fusese luată de curenți, scrie Digi24. Bărbatul a intrat în apă, a salvat-o pe micuță și i-a dat-o unui alt turist. Din nefericire, însă, el a fost tras în valuri și nu a mai reușit să ajungă la mal. Totul s-a derulat sub privirile neputincioase ale soției bărbatului, dar și ale martorilor care se aflau pe plajă în acel moment. Scafandrii veniți imediat în ajutor au pornit în căutarea bărbatului dispărut în valuri Abia după două zile, trupul neînsuflețit al acestuia a fost găsit pe fundul mării și adus la mal. Tot miercuri, un alt bărbat, în vârstă de 66 de ani, a murit în stațiunea 2 Mai. Iar în Năvodari, un turist în stare de ebrietate a căzut joi în mare, dar a fost salvat și transport apoi la spital.
CITEȘTE ȘI: A fost creat un superantibiotic, care poate trata infecţiile nosocomiale