3.4 C
Craiova
vineri, 15 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDolj: Candidații PSD pentru alegerile parlamentare

Dolj: Candidații PSD pentru alegerile parlamentare

Biroul Permanent Județean al PSD Dolj s-a întrunit azi, în ședință extraordinară, pentru a-și alege candidații la alegerile parlamentare.

Pe ordinea de zi a ședinței au fost:

  • măsuri organizatorice în vederea pregătirii viitoarelor campanii electorale, prezidențiale și parlamentare,
  • stabilirea listei de candidați pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024.

”PSD Dolj este una dintre cele mai puternice organizații politice din țară pentru că am construit împreună o echipă puternică și unită. După ce am câștigat alegerile locale, datorită încrederii oamenilor în noi și în propunerile noastre, acum avem un nou obiectiv pentru alegerile din această iarnă: câștigarea scrutinurilor prezidențiale și parlamentare.

Astăzi, organizația PSD Dolj a votat lista candidaților la alegerile parlamentare, luând în considerare profesionalismul, experiența, capacitatea de muncă și puterea de implicare a celor pe care ne bazăm să ne reprezinte în Parlamentul României, pe noi și pe toți doljenii. Este o echipă în care se regăsesc și nume noi, care și-au câștigat nominalizarea prin muncă și rezultate administrative și politice. Am rămas la principiile noastre, acelea de a așeza tineri și femei în zona eligibilă a listei, de aceea îl regăsim pe președintele organizației de tineret a PSD Dolj, dar și șapte doamne pe listele de candidați pentru Camera Deputaților și Senatul României“, a spus Claudiu Manda.

Claudiu Manda are încredere în persoanele propuse

Președintele PSD Dolj, Claudiu Manda, spune că are încredere în această formulă, în fiecare dintre cei care sunt pe această listă.

„Sunt oameni cu experiențe profesionale vaste, în domenii de activitate diverse, de la public la privat, de la administrație la profesii liberale, cu un CV ireproșabil și care au capacitatea de a se lupta pentru prioritizarea proiectelor de dezvoltare ale Doljului.

Le mulțumesc celor care își vor încheia mandatele de parlamentar de Dolj în această iarnăî. Cu toții au contribuit la îndeplinirea sau la demararea unora dintre cele mai importante proiecte de dezvoltare pentru regiunea noastră, cum sunt Drumul expres Craiova-Pitești sau Spitalul Regional de la Craiova.

În mod deosebit, le mulțumesc senatorilor Ion Prioteasa și Mihai Genoiu, pentru modul în care au înțeles să sprijine echipa PSD Dolj, pentru cum au administrat comunitatea și pentru sfaturile oferite celor mai puțin experimentați ca ei. Urmează două campanii electorale în care ne vom afla printre cetățeni, pentru a le prezenta proiectul nostru pentru Dolj și pentru țară. Ne bazăm pe votul doljenilor pentru a continua transformarea județului și a dezvolta întreaga regiune” – Claudiu Manda, președinte PSD Dolj.

Lista candidaților pentru Senatul României

  • Alexandra Presură – economist, membru al Camerei Deputaților din 2016, 40 de ani;
  • Alina Elena Tănăsescu – avocat, membru al Camerei Deputaților din 2016, 48 de ani;
  • Gheorghița Daniela Barbu – inginer, secretar de stat la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, fost prefect de Dolj, 55 de ani;
  • Radu Marin Traian – inginer, președinte OPSD Dolj, 68 de ani;
  • Marin Marian Viorel – economist, consilier județean, 46 de ani;
  • Mihaela Bărbieru – profesor universitar, cercetător, 48 de ani.

Lista candidaților pentru Camera Deputaților

  • Adrian Câciu – economist, Ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene din România din 2023, 50 de ani;
  • Aurora Adela Geamănu – chimist, director ADI EcoDolj, 45 de ani;
  • Radu Marinescu – avocat, consilier local Primăria Municipiului Craiova, 51 de ani;
  • Eliza Mădălina Peța Ștefănescu – biolog, membru al Camerei Deputaților din 2016, 40 de ani;
  • Irina Stoenică – jurist, director ADI Oltenia, 41 de ani;
  • Stelian Bărăgan – inginer, secretar de stat Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, 44 de ani;
  • Ionuț Andrei – medic, președinte TSD Dolj, 33 de ani;
  • Mihai Neațu – economist, vicepreședinte Consiliul Județean Dolj, 45 de ani;
  • Adinel Ilinca – economist, administrator Fabrica de Avioane, 56 de ani;
  • Cosmin Gîdea – inginer, consilier județean, 44 de ani;
  • Adrian Cosman – profesor, director SCM Craiova, 47 de ani;
  • Mihai Butari – economist, director Salubritate Craiova, 38 de ani;
  • Cristian Mitricof – economist, director Sala Polivalentă Craiova, 39 de ani.

Propunerile BPJ Dolj urmează a fi validate de Consiliul Politic Național.

Citește și: Jandarmii au curățat zona adiacentă a Parcului Dragalina din Drobeta Turnu Severin

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS