Celebrând „Ziua Olteniei”, o sărbătoare dedicată tradiției, artei și culturii din Oltenia, Liceul de Industrie Alimentară Craiova organizează mâine, începând cu ora 15:00, la Ellipse City Restaurant – Ramada Plaza, Craiova, evenimentul de premiere a elevilor implicați în proiectul „Craiova – capitală gastronomică est-europeană”.
Totodată, elevii și profesorii Liceului de Industrie Alimentară din localitate, vor prezenta produse de inspirație locală, precum și celebrul cozonac dulce-amărui, prezent, prin intermediul Primăriei Municipiului Craiova, la standul României, din cadrul ITB Berlin – cea mai mare expoziție de turism din lume, desfășurată în perioada 4-6 martie 2025 și în cadrul celui mai important târg internațional de turism din Bulgaria – „Holiday & Spa Expo Sofia”.
Proiectul „Craiova – capitală gastronomică est-europeană” marchează un moment important în promovarea valorilor locale și a parteneriatului dintre micii producători și sectorul HoReCa, orașul devenind astfel „Brand de țară prin gastronomie”.
Preparate tradiționale românești
În cadrul proiectului, 11 restaurante de top din Craiova oferă localnicilor și turiștilor, pe termen lung, preparate culinare și băuturi specifice din 11 țări est-europene.
Restaurantele implicate sunt:
- Artizan 35,
- Big Ben,
- Craft,
- Dolce Vita,
- Ellipse City Restaurant – Ramada Plaza,
- Epoca Steakhouse,
- Iberico,
- Olive,
- Steso,
- Nobel Cuisine,
- The Manor.
Preparatele tradiționale oltenești au fost reinventate de elevii de la Liceul de Industrie Alimentară – Craiova, astfel, viitorii bucătari au pregătit mâncăruri și dulcețuri de praz, „Macarons de Dăbuleni” și alte delicatese care au putut fi degustate de vizitatori. În același timp, elevii au învățat diferite rețete ale chefilor din mai multe țări, având ca obiectiv atât pregătirea temeinică pentru viitoarea meserie, cât și sprijinul acordat industriei HoReCa în vederea dezvoltării, prin asigurarea de personal specializat.
Citește și: Colegiul Național Carol I din Craiova organizează Concursul de Matematică „Gheorghe Țițeica”, Ediția a II-a