7.6 C
Craiova
luni, 31 martie, 2025
Știri de ultima orăLocalDolj(VIDEO) Dolj: Acţiuni ale poliţiştilor de la Protecţia Animalelor

(VIDEO) Dolj: Acţiuni ale poliţiştilor de la Protecţia Animalelor

-

Poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Dolj au desfășurat, în perioada 10-28 martie, acțiuni pe raza județului, pentru verificarea respectării condițiilor de deținere şi bunăstare a exemplarelor canine oferite spre comercializare prin intermediul platformelor on-line de profil.

În cadrul acțiunilor, polițiștii au efectuat 19 controale la persoane care ofereau spre vânzare/schimb exemplare canine de diverse rase.

Polițiștii au întocmit patru dosare penale

În urma controalelor efectuate au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale în valoare de 25.500 de lei, pentru nerespectarea condițiilor de bunăstare şi deținere a exemplarelor canine. Totodată, polițiștii au întocmit patru dosare penale sub aspectul săvârşirii infracțiunii de efectuarea de intervenții chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau a altor scopuri necurative cum ar fi codotomia și cuparea urechilor.

Tână sancționat contravențional pentru nerespectarea prevederilor referitoare la identificarea exemplarelor canine

În urma controlului efectuat, la locuința unui tânăr de 26 de ani, din Băileşti, polițiștii au constatat că acesta deține 4 exemplare canine, neidentificate, de pază, cu vârste cuprinse între 2 luni şi 6 ani, stabilind că unul dintre animale prezenta urechile cupate, iar trei prezentau urechile cupate și coada tăiată.

În cauză, polițiștii s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârşirii infracțiunii de efectuarea de intervenții chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau a altor scopuri necurative cum ar fi codotomia și cuparea urechilor, iar cercetările sunt continuate, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluție prin unitatea de parchet competentă.

De asemenea, tânărul a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 2000 lei, pentru nerespectarea prevederilor referitoare la identificarea exemplarelor canine.

Citeşte şi: Slatina: Un tânăr a ajuns la spital în urma unui accident



ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

00:01:02

(VIDEO) Unsprezece cetățeni străini descoperiți ascunși într-un camion, la Calafat

Polițiștii de frontieră din Calafat au descoperit într-un camion...

ȘTIRI GdS