6.7 C
Craiova
vineri, 13 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjDezbatere pe tema transplantului de organe, la Primăria Târgu Jiu

Dezbatere pe tema transplantului de organe, la Primăria Târgu Jiu

Primăria Municipiului Târgu  Jiu în colaborarea cu Asociația Transplantaților din România (ATR) organizează astăzi o conferinţă cu tema „Actul donării, transplantul și starea post transplant”. Discuţiile vor avea loc de la ora 10:30, în Sala de conferințe a Primăriei Târgu Jiu. Se va avea în vedere prezentarea draft-ului Legii transplantului aflat în transparență decizională pe site-ul Ministerului Sănătăţii, donarea de organe în scop terapeutic, transplant și pacienții care au nevoie de transplant, dar și despre cei care au beneficiat de un transplant, situația transplantului pulmonar în România, listele de așteptare.
Campanie în rândul potenţialilor donatori
Potrivit organizatorilor, în prezent se află în desfăşurare şi campania “Spune DA! Susţine donarea de organe”. Conform aceleiaşi surse, aceasta este o campanie de informare și conștientizare a populației cu privire la donarea de organe în scop terapeutic, desfășurată sub auspiciile Ministerului Sănătății, în conformitate cu protocolul de colaborare încheiat între Ministerul Sănătății și Asociaţia Transplantaţilor din România și semnat în 11 iulie 2013. Ediția de la Târgu Jiu subscrie și campaniei Consiliului Europei „European Day for Organ Donation and Transplantation”, care se desfășoară anual în luna octombrie.Vor fi prezenți alături de pacienții beneficiari sau cu nevoie de transplant de pe plan local, Conducerea Asociației Transplantaților din România și membri din țară ai acesteia, reprezentanți ai administrației locale, Casei Județene de Sănătate, cultelor religioase, DGASPC, medici de la Spitalul Judeţean Târgu Jiu și alți invitați.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS